7 ani de la înființarea Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Târgu Lăpuş

Începând cu data de 15.02.2007, în conformitate cu Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române nr. 065501 din 31.01.2007, privind completarea statului de organizare al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, s-a înfiinţat Grupa de Supraveghere şi Intervenţie Târgu Lăpuş, ca subunitate distinctă în cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Baia Mare, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.

În perioada 01.01.2013 – 31.01.2014, Grupa de Supraveghere şi Intervenţie Târgu Lăpuş a executat independent sau în cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice 566 misiuni de ordine publică, 1085 patrule şi dispozitive cu un efectiv de 1229 jandarmi.
În perioada evaluată, efectivele subunităţii au constatat un număr de aproximativ 250 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.450 de lei şi au constatat un număr de 11 fapte de natură penală.
Totodată, dintre misiunile executate exemplificăm: misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestările cultural artistice şi religioase pe raza localităţilor Târgu Lăpuş, Cupşeni, Lăpuş, Băiuţ, Susciu de Sus, Rohia, misiuni de menţinere a ordine publice independent şi în cooperare cu poliţia, acţiuni executate în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar Târgu Lăpuş, acţiuni în colaborare cu organele administraţiei publice locale, cu organele care gestionează activitatea silvică şi piscicolă, precum şi alte instituţii cu care unitatea noastră colaborează.
Pentru buna executare a misiunilor specifice, cadrele G.S.I. cooperează în condiţii foarte bune cu Poliţia Oraşului Târgu Lăpuş, Administraţia publică locală,ocoalele silvice din zona de responsabilitate, reprezentanţii instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi cu reprezentanţi ai A.J.V.P.S. Maramureş.

Principalele misiuni executate în zona de competenţă sunt:
– asigurarea ordinii publice la întruniri şi manifestaţii (mitinguri, marşuri, demonstraţii, procesiuni, acţiuni de pichetare, promoţionale, comerciale, activităţi cultural – artistice, sportive, religioase, comemorative) care se desfăşoară în locuri publice şi care implică aglomerări de persoane;
– restabilirea ordinii publice în zona de responsabilitate în situaţia producerii unor evenimente de amploare şi intensitate mică;
– intervenţia pentru combaterea manifestărilor de violenţă între diferite grupuri violente sau pentru capturarea şi neutralizarea infractorilor care folosesc arme de foc ori alte mijloace ce pun în pericol siguranţa persoanei, bunurilor, valorilor şi transporturilor speciale;
– urmărirea şi prinderea evadaţilor, dezertorilor şi a altor persoane, despre care există date, informaţii sau indicii temeinice că intenţionează să săvârşească, au săvârşit infracţiuni ori se sustrag măsurii arestării preventive, executării pedepselor privative de libertate ori se opun executării hotărârilor judecătoreşti;
Când nu execută misiuni specifice de asigurare şi restabilire a ordinii publice, Grupa de Intervenţie şi Supraveghere Târgu Lăpuş va executa, cu caracter temporar, următoarele misiuni:
– asigurarea ordinii publice în cooperare cu alte instituţii abilitate ale statului pe timpul vizitelor oficiale sau al altor activităţi la care participă înalţi demnitari români, în zona obiectivelor şi locurilor de desfăşurare a activităţilor, în zona de competenţă;
– supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, în comun cu structurile locale Direcţiei Silvice Maramureş, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj, Gărzii de Mediu Maramureş precum şi cu alte instituţii abilitate;
– executarea unor misiuni în sprijinul altor instituţii ale statului, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional cu caracter temporar (pe timpul campaniilor agricole, bâlciurilor, serbărilor câmpeneşti, festivalurilor, etc.);
– misiuni în sprijinul sau în cooperare cu poliţia, la solicitare sau pe baza planului de cooperare, prin executarea de acţiuni (razii, filtre, controale, descinderi, etc.) în zone şi locuri cu potenţial criminogen ridicat;
– misiuni în cooperare cu reprezentanţii administraţiei publice locale, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional;
– limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale, tehnologice, de mediu sau complexe;
– misiuni de menţinere a ordinii publice în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar prin organizarea şi executarea de acţiuni punctuale pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor;
– acţiuni punctuale pentru combaterea fenomenului infracţional în zona pieţelor, târgurilor, oboarelor, a zonelor şi locurilor cu potenţial criminogen ridicat;
– misiuni de menţinere a ordinii publice prin sistemul patrulelor de jandarmi mobile pe mijloace auto sau pedestre;
– acţiuni specifice împreună cu alte structuri pentru combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional (O.R.D.A., O.P.C., Garda de Mediu, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea pentru Străini, Direcţia Silvică Maramureş, A.J.V.P.S. Maramureş, Organele Administraţiei Publice Locale, etc.);
– efectuarea unor acte procedurale, la solicitarea magistraţilor şi împreună cu aceştia;
– execută mandate de aducere, în vederea desfăşurării eficiente a activităţii de urmărire penală şi de judecată, potrivit art. 184, alin. (1) din Codul de Procedură Penală;
– execută orice alte atribuţii prevăzute prin lege.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole