Ieri dimineaţă, la ora 08.10, poliţia a fost sesizată că pe Drumul Comunal Valea Morii din localitatea Bârsana a avut loc un accident de circulaţie soldat cu două victime.
În timp ce un tânăr în vârstă de 25 de ani din comuna Strâmtura conducea un moped pe care se mai afla şi o pasageră în vârstă de 24 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a intrat într-un cap de pod iar urma impactului au fost proiectaţi în albia râului Iza. Cei doi tineri au fost transportaţi la spital unde le-au fost acordate îngrijiri medicale. În momentul producerii accidentului niciunul nu purta cască de protecţie. Tânărul de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date s-a constatat că el nu posedă permis de conducere.