Podul peste Tisa a obţinut finanţarea necesară

Finanţarea unuia dintre cele mai importante obiective strategice ale judeţului Maramureş „Pod rutier pe patru benzi peste Tisa” a devenit realitate. Guvernul Ponta a înţeles necesitatea podului rutier care leagă România de Ucraina şi a aprobat suma de 10.518.000 lei, necesară pentru susţinerea acestei investiţii. CNADNR, prin directorul general Narcis Neaga a remis în data de 25 aprilie 2014 Instituţiei Prefectului judeţul Maramureş documentul prin care se certifică bugetarea investiţiei şi începerea ei imediată.
Istoricul demersurilor porneşte concret, în primăvara anului 2013, când Instituţia Prefectului judeţul Maramureş, condusă de Anton Rohian, a iniţiat mai multe întâlniri cu administraţia locală din dreapta Tisei, având ca temă principală de discuţie proiectul unui pod rutier peste Tisa, construit la standarde rutiere europene, cu 4 benzi de circulaţie. După mai multe întâlniri cu guvernatorii Regiunilor Transcarpatia şi Ivano Frankivsk, dar şi cu prefecţi şi primari ai regiunilor de graniţă, s-a ajuns la concluzia că acest pod determină în avantajul ambelor părţi, elemente de creştere economică bilaterală, o mai bună circulaţie între cele două state, creşterea schimburilor culturale şi amplificarea turismului de ambele părţi ale Tisei.
Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian a fost mandatat prin aceste întâlniri să susţină în faţa Guvernului Ponta acest proiect, lucru care s-a întâmplat în vara anului 2013. După discuţii benefice cu ministrul Dan Şova, acesta împreună cu domnul Narcis Neaga, director general al CNADNR, au efectuat o vizită în Maramureş. Aici oficialii români au certificat importanţa investiţiei, fiind convinşi de maxima ei utilitate.
Ca urmare a acestor acţiuni, la ora actuală se poate vorbi despre intrarea în linie dreaptă pentru realizarea podului rutier şi a facilităţilor conexe (modernizarea infrastructurii vamale şi a celei pentru parcarea autotrenurilor).
Din acest moment urmează finalizarea procedurilor de proiectare şi deschiderea acţiunilor în vederea începerii licitaţiei pentru construirea efectivă a Podului.
Directorul General CNADNR domnul Narcis Neaga va fi prezent în Maramureş la mijlocul acestei luni, pentru o întâlnire oficiala cu partea ucraineană şi cu guvernatorul Transcarpatiei.

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole