Cazul Negruţ vs. Bondar este deja notoriu de câţiva ani buni, sub multiple aspecte. Vechea stare conflictuală şi lungul şir de procese dintre cele două familii vecine din Baia Mare sunt cu atât mai ciudate şi de neînţeles cu cât acest război juridic se poartă între o familie foarte înstărită, Negruţ, în care ambii soţi au funcţii foarte importante, multe relaţii şi o (mult prea) mare influenţă în cercurile politice şi, pe de altă parte, familia Bondar, o familie simplă, absolut necunoscută până la declanşarea scandalului public. Şi totul a început de la faptul că familia Negruţ, nota bene, a încercat să pună stăpânire pe o mică bucăţică de teren (o cale de acces), culmea, aflată practic în curtea soţilor Bondar, deci în folosinţa acestei familii încă din anul 2001. Au fost procese şi cu această speţă, familia Bondar obţinând prin sentinţă definitivă câştig de cauză. Am scris pe larg despre aceste chestiuni; acum încă sunt două procese pe rol. Familia Bondar a câştigat până acum aproape toate procesele, unul dintre acestea fiind chiar subiectul acestui material. E vorba despre o cauză încheiată în 15 ianuarie a.c., dar sentinţa nefiind definitivă. Însă am decis să dăm publicităţii respectiva sentinţă, integral, cel puţin din două motive. Primul, fiindcă procesul în cauză se leagă de un alt proces mai vechi, unul realmente stupefiant, câştigat tot de Bondar în anul 2011, însă un proces cum mai rar se poate vedea între vecini care, nota bene, nu au nicio legătură de rudenie! Al doilea motiv, fiindcă citind această sentinţă veţi putea vedea ce înseamnă când un judecător absolut imparţial (ceea ce reiese şi din excepţionala motivare a sentinţei) ţine seama doar de faptele reale, de probe şi de legile în vigoare, atât, de nimic altceva. (P.-V. CZOMPA)
“ROMÂNIA / TRIBUNALUL MARAMUREŞ / SECŢIA I CIVILĂ
Dosar nr. 1637/100/2013
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 47
Şedinţa publică din 15 Ianuarie 2014
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE: Alina Stamate-Tămăşan / Grefier: Felicia Pop
Pe rol este pronunţarea asupra cauzei civile formulate de către reclamanţii Bondar Maria şi Bondar Attila, domiciliaţi în Baia Mare, str. (…), judeţul Maramureş, în contradictoriu cu pârâţii Negruţ Corneliu, Negruţ Cornelia, domiciliaţi în Baia Mare, str. (…), judeţul Maramureş, având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală.
Reclamanţii au fost prezenţi la pronunţare.
Instanţa constată că prin serviciul registratură, la data de 10.01.2014 şi respectiv 14.01.2014, reprezentanţii părţilor, avocat Palenciar Cornelia (n.m. – apărătorul fam. Negruţ) şi avocat Daniel Contra (n.m. – apărătorul fam. Bondar) au depus concluzii scrise şi că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 08 ianuarie 2014 când părţile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea acelei şedinţe, iar în vederea deliberării pronunţarea s-a amânat pentru data de azi când s-a pronunţat sentinţa civilă de faţă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş în data de 12.02.2013 sub nr.1637/100/2013, reclamanţii Bondar Maria şi Bondar Attila au chemat în judecată pe pârâţii Negruţ Corneliu, Negruţ Cornelia, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 550.000 lei reprezentând daune morale pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat instanţei că pârâţii au adus atingere onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamanţilor prin acte ilicite care au îmbrăcat forma abuzului de drept (sic! – n.m.), cauzând un prejudiciu moral important. Astfel, în data de 9.09.2010 pârâţii au formulat şi depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare o cerere de punere sub interdicţie a reclamanţilor, susţinând în scris şi mai apoi în declaraţiile date în faţa organelor judiciare că reclamanţii suferă de afecţiuni psihice care determină lipsa discernământului (!!! – n.m.), precum şi că „îi supraveghează” permanent. În acest sens, pârâţii au solicitat numirea unui curator (?! – n.m.), efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru că „există indicii că susnumitul (n.m. – Bondar Attila) are afecţiuni psihice care îi afectează discernământul”.
Acest demers (n.m. – al soţilor Negruţ) are caracterul unui act ilicit întrucât intră în sfera abuzului de drept în condiţiile în care motivele pentru care a fost formulată această cerere nu ţin de apărarea persoanei incapabile ci sunt justificate de un interes nelegitim al pârâţilor, având legatură cu exercitarea drepturilor reclamanţilor în litigiile civile derulate între părţi.
S-a susţinut că s-a încercat discreditarea publică a reclamanţilor şi izolarea acestora de comunitate şi afectarea reputaţiei atât din punct de vedere personal cât şi din punct de vedere profesional. În cadrul procedurii desfăşurate în dosarul nr.1048/IV/7/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare reclamantul Bondar Attila a fost nevoit să se supună unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a „demonstra” faptul că nu suferă de afecţiuni psihice. Acest act de procedură a fost de natură a crea un prejudiciu moral în plan personal, în condiţiile în care demnitatea şi reputaţia a fost afectată prin punerea reclamantului de a fi examinat sub aspectul presupuselor afecţiuni de care suferă, a măsurii în care acestea îi afectează discernământul şi a măsurii în care „se poate controla” şi poate aprecia consecinţele faptelor sale (obiectivele stabilite pentru expertiza medico-legala).
Reclamanţii au susţinut că pârâţii au făcut afirmaţii mincinoase, jignitoare şi defăimatoare la adresa lor, arătând că reclamantul Bondar Attila ar fi fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase – Secţia Psihiatrie, solicitând expertiza psihiatrică a acestuia. Deşi în cadrul cercetării penale (?!? – n.m.) s-a efectuat expertiza medico-legală psihiatrică concretizată în Raportul 1204/20.12.2010 prin care s-a concluzionat că „Bondar Antal Attila nu prezintă tulburări
psihice… are discernământ… şi nu se recomandă punerea sub interdicţie” (! – n.m.), pârâţii au continuat demersul abuziv şi vătămător prin reiterarea cererii în şedinţă publică, în faţa Judecătoriei Baia Mare, la termenul din data de 11.05.2012, solicitând punerea sub interdicţie a acestuia.
S-a format dosarul civil nr. 448/182/2011 care s-a derulat în faţa Judecătoriei Baia Mare pe o perioadă de un an de zile, pe parcursul a 8
termene de judecată în şedinţă publică, reclamantul fiind nevoit să se prezinte la toate termenele de judecată, fiind audiat sub aspectul existenţei presupuselor afecţiuni psihice care afectează discernământul. Dosarul a fost soluţionat prin respingerea cererii prin Sentinţa civilă nr.445/18.01.2012. (n.m. – deci, şi atunci, o primă sentinţă în favoarea lui Bondar!; preşedintele instanţei de judecată a fost judecătorul Dănuţ Şendrescu).
Reclamanţii au arătat că punerea sub interdicţie este o instituţie menită
să ocrotească persoana care, din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale, nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale. Nicidecum procedura nu a fost legiferată în scopul exercitării abuzive de către persoane care au interese materiale şi care urmăresc aducerea unei persoane într-o stare juridică de incapacitate, astfel cum în mod abuziv au procedat pârâţii.
Daunele morale sunt justificate în opinia reclamanţilor prin prisma prejudiciului important creat, fiind afectată viaţa privată a reclamanţilor, atât cea de familie cât şi cea din comunitate. Raportat la caracterul public al procesului civil având ca obiect punerea sub interdicţie, demersul pârâţilor a devenit public (n.m. – atât prin procesul public ca atare, cât şi prin mediatizarea cauzei), iar reclamanţii au fost întrebaţi în repetate rânduri de rude, cunoscuţi şi colaboratori dacă este adevărat că ar avea probleme psihice (sic! – n.m.), aceştia fiind puşi în postura de a se justifica şi de a încerca să explice demersul abuziv al pârâţilor.
Reclamantul a arătat că este un profesionist, desfăşurând activităţi comerciale de reparaţii/recondiţionări piese autovehicule, iar demersul de punere sub interdicţie l-a afectat şi în plan profesional, fiind pusă la îndoială capacitatea sa profesională, fiindu-i cerute explicaţii de către clienţi despre procedura desfăşurată împotriva sa şi a soţiei sale, cu atât mai mult cu cât pârâţii (vecini fiind) atenţionau persoanele care intrau în contact cu reclamanţii că aceştia „sunt nebuni” (! – n.m.). Perioada de peste un an de zile în care s-a derulat procedura a fost presărată de ameninţări indirecte din partea pârâţilor, aceştia transmiţându-le prin apropiaţi reclamanţilor că ”îi va băga la nebuni” (!!! – n.m.).
S-a învederat că scopul pentru care pârâţii au demarat şi susţinut procedura punerii sub interdicţie a fost acela de a încerca să obţină afectarea imaginii personale şi publice a reclamanţilor precum şi împiedicarea acestora să mai susţină demersuri civile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în contradictoriu cu pârâţii, tinzând la încălcarea dreptului constituţional de acces
la justiţie.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art.998-999 C.civ. din 1864,
art.1357 si urm. Cod civil nou.
Acţiunea este scutită de obligaţia de aplicare a taxei de timbru şi a
timbrului judiciar în conformitate cu dispozitiile art.15 lit.f.indice 1 din Legea nr.146/1997.
Intimaţii (n.m. – soţii Negruţ) nu au depus întâmpinare, dar în data de 26.09.2013 au înregistrat la dosar note de şedinţă prin care au solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamanţii Bondar Attila şi Bondar Maria şi obligarea în solidar a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată. Pe cale de excepţie au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Bondar Maria.
S-a arătat că potrivit considerentelor din acţiunea reclamanţilor,
acţiunea ilicită a pârâţilor rezidă în aceea că au formulat cerere de punere sub interdicţie împotriva reclamanţilor. Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare pârâţii au depus cerere de punere sub interdicţie a reclamanţilor, însă şi-au precizat-o şi au solicitat punerea sub interdicţie numai a reclamantului Bondar Attila, la data audierii acestora în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, anterior comunicării vreunei citaţii reclamantei Bondar Maria. Reclamanta Bondar Maria nu a fost citată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, nu a avut nicio calitate
în dosarul Parchetului, nu a fost audiată în dosarul de punere sub interdicţie, nu a fost supusă niciunei expertize medico-legale psihiatrice, nu a avut calitate de parte în dosarul nr.448/182/2011 al Judecătoriei Baia Mare. Prin urmare, pretinsa acţiune ilicită a pârâţilor nu a fost exercitată faţă de reclamanta Bondar Maria, astfel încât neexistând vreo pretinsă acţiune ilicită constând în cererea de punere sub interdicţie a reclamantei Bondar Maria, reclamanta nu are calitate procesuală activă. Nu s-a născut niciun raport obligaţional generator de răspundere civilă delictuală în care autorii faptei ilicite – pârâţii – să fie obligaţi să repare prejudiciul cauzat reclamantei Bondar Maria, prin
fapta lor ilicită.
Pârâţii au mai învederat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale potrivit dispoziţiilor art.998-art.999 Cod civil trebuie îndeplinite cumulativ patru cerinţe: existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
Fapta ilicită rezidă în demersul judiciar întreprins de pârâţii Negruţ
Corneliu şi Negruţ Cornelia de a depune cerere de punere sub interdicţie a reclamantului Bondar. Acest demers, potrivit susţinerii reclamanţilor, are un caracter ilicit întrucât intră în sfera abuzului de drept, justificat de un interes nelegitim al pârâţilor. În literatura de specialitate, vorbindu-se despre liberul acces la justiţie, s-a cristalizat opinia conform căreia accesul la justiţie asigură persoanelor atât facultatea nestânjenită de a introduce, după libera apreciere, o acţiune în justiţie, fie ea chiar nefondată în fapt sau în drept, cât şi obligaţia
corelativă, pentru tribunalul competent, de a se pronunţa în fond asupra unei astfel de acţiuni şi, în consecinţă, să o admită sau să o respingă. Ideea că accesul la justiţie implică obligaţia corelativă a instanţelor judecătoreşti de a se pronunţa asupra fondului cauzei reiese şi din faptul că, atât art.10 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, art.14 al Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi art.6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului consacră dreptul persoanelor la un proces echitabil. Un proces poate fi considerat echitabil atunci când instanţa judecătorească, sesizată printr-o acţiune, procedează la abordarea ei în fond şi o soluţionează ţinând seama de susţinerile părţilor şi de probele prezentate de acestea.
Pârâţii au arătat că la nivelul legislaţiei naţionale există două norme care garantează dreptul de acces la justiţie: art.21 din Constituţia României şi art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, text care face parte din dreptul intern. Textul constituţional permite oricărei persoane accesul la justiţie şi vizează apărarea oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim, indiferent dacă acesta rezultă din Constituţie sau din alte legi. Sintagma „interese legitime” nu impune o condiţie de admisibilitate a acţiunii în justiţie căci caracterul legitim sau nelegitim al pretenţiilor formulate în acţiunea în justiţie rezultă numai în urma judecării pricinii respective şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Faptul că persoana care solicită judecarea cauzei sale de o instanţă judecătorească se face vinovată de
încălcarea anumitor drepturi şi libertăţi consacrate legal nu poate fi privit ca un impediment pentru accesul la justiţie. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lawes contra Irlandei, reţinând că deşi dispoziţiile art.17 din CEDO privitoare la interzicerea abuzului de drept are o funcţie prohibitivă, ea nu poate priva un individ de accesul la justiţie şi de un proces echitabil, atât timp cât acesta nu a invocat Convenţia în vederea justificării sau îndeplinirii unor acte contrare drepturilor şi libertăţilor recunoscute de acesta. Paragraful 1 şi 2 din art.10 al CEDO prevede că „orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul
autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
Pârâţii au susţinut că prejudiciul creat reclamantului prin promovarea
cererii de punere sub interdicţie este inexistent. Reclamantul, în calitate de pârât în cauza având ca obiect punere sub interdicţie, avea posibilitatea, pe ideea de culpă procesuală, să solicite obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată suportate în procesul respectiv. În ipoteza în care reclamantul aprecia că i se cauzează un prejudiciu prin faptul că are calitate de pârât într-un litigiu civil care se judeca în şedintă publică, solicita judecarea cauzei în şedinţă
secretă.
Împrejurarea că pârâţii din prezentul dosar – reclamanţi în cauza având ca obiect punere sub interdicţie – au promovat un litigiu soldat cu respingerea cererii nu este de natură a crea un prejudiciu pârâtului în dosarul de punere sub interdicţie indiferent de soluţia dată de instanţă.
Daunele morale, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci
se menţin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora atunci când
existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor
criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităţilor materiale şi
întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri subiective. Întinderea prejudiciului moral nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o
satisfacţie echitabilă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului prevede faptul că despăgubirile trebuie să prezinte un raport de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora. Raportul de cauzalitate prezintă o importanţă deosebită deoarece de aceasta depinde nu numai existenţa răspunderii civile ci şi întinderea reparaţiei, despăgubirea neputând fi datorată decât pentru daunele directe, adică pentru acelea care sunt neîndoielnic consecinţa faptei ilicite.
Sub aspectul vinovăţiei, pârâţii au arătat că aveau convingerea că numitul Bondar Attila prezintă afecţiuni de natură psihică care atrag lipsa de discernământ raportat la comportamentul acestuia (??? – n.m.) şi refuzul manifestat de numitul Bondar Attila de a fi internat la Spitalul de Boli Infecţioase – Secţia Psihiatrie (n.m. – un aspect absolut inexistent!).
Un rol important în stabilirea răspunderii pârâţilor îl are buna sau reaua credinţă cu care aceştia au acţionat, în stabilirea acestora un rol important fiind deţinut de împrejurările care au determinat promovarea cererii de punere sub interdicţie. Între părţile din litigiu există un număr semnificativ de procese civile şi plângeri penale, ceea ce denotă existenţa unei situaţii conflictuale (n.m. – stare conflictuală gravă declanşată, în urmă cu circa cinci ani, de fapt tocmai de către fam. Negruţ, acest aspect fiind notoriu!). În repetate rânduri maşina familiei Negruţ a fost zgâriată, în curtea familiei Negruţ s-au găsit aruncate animale moarte (n.m. – această poveste fiind într-atât de ridicolă, stupidă şi fantasmagorică încât inclusiv la termenul din 8.01.2014 au izbucnit în râs toţi cei prezenţi în sală!), fapte de care autor a fost banuit reclamantul Bondar Attila, fiind singura persoană cu care familia Negruţ se afla în conflict şi au fost săvârşite după declanşarea seriei de procese penale şi civile. Mai mult, reclamantul în repetate rânduri a făcut poze care reflectau aspecte din curtea familiei Negruţ şi le posta pe internet. De asemenea, reclamantul Bondar Attila a solicitat publicarea unor articole ce conţin afirmaţii calomnioase la adresa pârâţilor (Nota mea – subsemnatul, de exemplu, am publicat în ultimii doi ani patru ample articole de investigaţie jurnalistică pe acest subiect, plus un editorial gen scrisoare deschisă adresată explicit doamnei deputat Cornelia Negruţ, dar, nota bene, niciodată niciuna dintre părţi, nici fam. Negruţ şi nici fam. Bondar, deci nimeni dintre cei implicaţi în conflict şi menţionaţi în materialele mele nu a manifestat vreodată nici măcar intenţia de a-mi solicita aşa-numitul drept la replică sau măcar intenţia de a-mi trimite vreo declaraţie lămuritoare – sic!).
Pârâţii au învederat că au luat cunoştinţă şi despre împrejurarea că
reclamantul Bondar Attila a refuzat internarea la Spitalul de Boli Infecţioase – Secţia Psihiatrie, astfel încât coroborând conduita presupusă a reclamantului cu refuzul internării au apreciat că suferă de vreo boală psihică, având nevoie de tratament medical şi supraveghere, boală ce poate constitui un pericol la adresa pârâţilor. Dacă a fost lezată onoarea, demnitatea şi imaginea vreuneia din părţile din litigiu, poate fi vorba de cea a pârâţilor prin afirmaţiile calomnioase publicate în presă la solicitarea reclamantului.
Prin răspunsul la notele de şedinţă, reclamanţii au solicitat a fi respinsă
excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Bondar Maria deoarece cererea privind punerea sub interdicţie a fost formulată în data de 9.09.2010 de pârâţi împotriva ambilor reclamanţi şi a fost menţinută până în data de 2.11.2010, dată la care pârâţii arată în declaraţia dată în faţa procurorului că nu îşi menţin cererea decât împotriva lui Bondar Attila, deşi şi Bondar Maria ar suferi de probleme psihice (??? – n.m.). Reclamanta Bondar Maria a aflat despre cererea de punere sub interdicţie şi nu a cunoscut restrângerea ei în condiţiile în care dosarul de cercetare nu are caracter public.
Reclamanta Bondar Maria a fost chemată la parchet unde a fost audiată, declaraţia acesteia neregăsindu-se la dosar în condiţiile precizării plângerii de către pârâţi. Pârâţii au fost cei care au răspândit în comunitate zvonul privind punerea sub interdicţie a reclamanţilor pentru că ar suferi de probleme psihice, fapt care a atras afectarea onoarei, demnităţii şi imaginii publice a ambilor reclamanţi (recte soţii Bondar – n.m.).
Calitatea procesuală există, neputând fi confundată cu caracterul
întemeiat al acţiunii în răspundere civilă delictuală, acesta urmând a fi analizat de instanţă pe fondul cauzei. Accesul la justiţie presupune adresarea către justiţie pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Această cauză se întemeiază pe exercitarea cu rea credinţă, în mod abuziv, a drepturilor recunoscute de lege, prejudiciul cauzat fiind cel reclamat prin acţiune. A nu se confunda cheltuielile de judecată cu prejudiciul cauzat prin exercitarea cu rea credinţă a drepturilor recunoscute de lege.
Reclamanţii au arătat că posibilitatea judecării cauzei privind interdicţia în şedinţă secretă nu are legatură cu prezenta cerere, în condiţiile în care pârâţii au făcut tot ceea ce au putut pentru a răspândi în comunitate ideea că reclamanţii suferă de boli psihice şi îi vor pune sub interdicţie. Scopul urmărit de pârâţi a fost acela de a-i discredita pe reclamanţi, de a-i împiedica să formuleze şi să susţină acţiuni în justiţie împotriva acestora şi nicidecum scopul nu a fost cel edictat de lege, respectiv protejarea persoanei care suferă de o boală psihică prin care este afectat discernământul.
Reaua credinţă a pârâţilor este evidentă după momentul efectuării raportului de expertiză psihiatrică. Deşi pârâţii au cunoscut faptul că s-a stabilit în mod cert că reclamantul Bondar Attila nu suferă de boli psihice care să-i afecteze discernământul, au angajat un avocat prin intermediul căruia solicită Judecătoriei Baia Mare continuarea procedurii menţinând cererea de punere sub interdicţie şi solicitând administrarea de probe şi audierea reclamantului care a trebuit să justifice în faţa sălii de judecată sănătatea sa mintală.
Asupra probaţiunii solicitate, reclamanţii au invocat excepţia decăderii
din dreptul de a propune probe, prima zi de înfăţisare consumându-se la termenul din data de 4.09.2013, ocazie cu care au fost încuviinţate probele solicitate de reclamanţi. La dosar au fost depuse în probaţiune înscrisuri.
S-a administrat proba cu interogatoriile pârâţilor Negruţ Cornelia (f.69-
71), Negruţ Corneliu /f.72-73) şi cu interogatoriul reclamantului Bondar Antal Attila (f.88-100 din dosar). Au fost audiaţi sub prestare de jurământ martorii Hârbu Ioan, Boldizsar Emeric, Gaje Sorin-Cristian şi Bondre Alexandru (n.m. – martor important al pârăţilor Negruţ, acesta fiind vecin cu pârâţii, având funcţia de subprefect de Maramureş, dar fiind şi coleg de partid cu doamna deputat!), declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.
De asemenea, s-a ataşat dosarul nr.448/182/2011 al Judecătoriei Baia
Mare.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Bondar Maria a
fost unită cu fondul. S-au depus concluzii scrise.
Analizând cererea formulată, Tribunalul reţine următoarele:
În data de 9.09.2010 pârâţii Negruţ Cornelia şi Negruţ Corneliu au
formulat o cerere de punere sub interdicţie a reclamanţilor Bondar Antal Attila şi Bondar Maria, adresând-o Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, invocând faptul că există indicii că Bondar Antal Attila are afecţiuni psihice. În concret, s-a făcut referire la intentarea a 7 procese civile, formularea de plângeri penale, darea de declaraţii preluate în presa locală, în scopul evident de a discredita pe petenţi, a le tulbura liniştea şi locuinţa. De asemenea, s-a făcut trimitere la edificarea unei terase care permite pârâtului să supravegheze permanent familia Negruţ, amplasarea gardului dintre proprietăţi (filele 33-34 dosar nr.448/182/2011).
Cei doi petenţi au fost audiaţi nemijlocit de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare (procesele-verbale din data de 2.11.2010), ocazie cu care şi-au menţinut plângerea exclusiv faţă de Bondar Antal Attila. Cu această ocazie petenţii (Negruţ – n.m.) au reiterat aspectele relative la procesele dintre părţi, la plângerea penală, au arătat că se fac fotografii tuturor celor care îi vizitează (?!? – asta da posibilă preocupare permanentă a soţilor Bondar, te şi umflă râsul, oare or fi fiind “acoperiţi”? – nota mea), pârâţii au pus cuie în faţa roţilor de la maşină, au aruncat cu orez şi piper în curte (zău aşa?! – n.m.), au aruncat animale moarte în curte (declaraţie Negruţ Cornelia-f.9). (n.m. – iată până unde se poate ajunge cu absurdităţile chiar în cazul declaraţiilor unui parlamentar!)
Conform declaraţiei date de Bondar Antal Attila la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, consemnată în procesul-verbal din data de 29.11.2010, problemele dintre familii datează de doi ani, existând pe rol mai multe acţiuni civile, de grăniţuire şi obţinerea autorizaţiei de construcţie pe calea lor de acces, familia Negruţ este cea care le-a făcut tot felul de reclamaţii la Renel, Vital, Mediu, Primăria Baia Mare, Inspectoratul de Construcţii.
S-au audiat în legătură cu cererea de punere sub interdicţie numiţii Balog Tiberiu, Vintelescu Angelica, Cherecheş Ioan, Tomoiagă Adrian Petru şi de asemenea s-a efectuat de către Serviciul Medico-Legal Judeţean Baia Mare un raport de expertiză medico-legală psihiatrică. Urmare a examenului psihic efectuat în comisie în data de 16.12.2010 s-a concluzionat că Bondar Antal Attila nu prezintă tulburări psihice în momentul examinării, acesta are capacitatea psihică de a aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale, are discernământ atât în momentul examinării cât şi la data comiterii faptelor şi nu se recomandă punerea sub interdicţie.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Baia Mare, pârâtul personal prezentându-se la cinci din cele şase termene de judecată. Bondar Antal Attila a fost audiat în şedinţa publică din data de 11 mai 2011.
Prin sentinţa civilă nr.445 din 18.01.2012, pronunţată de Judecătoria
Baia Mare în dosar nr.448/182/2011 s-a respins ca nefondată cererea
formulată de reclamanţii Negruţ Corneliu şi Negruţ Cornelia în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect punere sub interdicţie. Hotărârea primei instanţe a rămas irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.
Instanta reţine că răspunderea civilă delictuală, reglementată prin dispoziţiile art.998 din Codul civil de la 1864 (aplicabil în considerarea datei depunerii cererii de punere sub interdicţie – fapta pretins ilicită -, în aplicarea prevederilor art.103 din Legea nr.71/2011) presupune întrunirea cumulativă a patru condiţii: fapta ilicită; culpa în comiterea acesteia; prejudiciul cert şi nereparat; raportul de cauzalitate dintre săvârşirea faptei şi producerea prejudiciului.
În definirea faptei ilicite, în general se porneşte de la premisa că aceasta
reprezintă o conduită (comisivă sau omisivă) prin care, cu încălcarea normelor dreptului obiectiv, uneori chiar numai a normelor de convieţuire socială se cauzează prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane. Fapta ilicită poate consta şi în exercitarea abuzivă a unui drept recunoscut şi ocrotit de lege. Drepturile subiective civile sunt susceptibile de exerciţiu abuziv atunci când ele sunt deturnate de la scopul lor, în considerarea căruia au fost recunoscute de lege, mai exact atunci când acestea nu sunt utilizate în vederea realizării finalităţii lor, ci în intenţia de a păgubi un alt subiect de drept. O aplicaţie practică a abuzului de drept o reprezintă prevederile art.723 din vechiul Cod de procedură civilă.
Răspunderea civilă pentru exercitarea abuzivă a drepturilor subiective,
(mai circumstanţiat, a dreptului de a adresa o cerere instanţei de judecată) nu intră în contradicţie cu art.21 din Constituţia României şi art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte ipso facto din eşecul unui demers procesual, din respingerea acţiunii în justiţie, ci doar în contextul dovedirii relei credinţe, a exercitării abuzive a respectivei forme procedurale, cu intenţia de a vătăma şi prejudicia pe adversar. Orice persoană are dreptul de a sesiza o instanţă de judecată pentru soluţionarea unei cereri, dar această sesizare trebuie făcută cu bună credinţă, cu scopul de a obţine clarificarea judiciară a unui diferend ori a unei situaţii juridice, iar nu de a tracasa, intimida ori crea inconveniente pentru partea adversă. Mai exact, disconfortul trăit urmare a dobândirii calităţii de pârât într-un litigiu anume trebuie să fie, din perspectiva reclamantului, o consecinţă adesea inevitabilă a cererii formulate în contradictoriu, iar nu însuşi scopul ei.
Se apreciază că în speţă este întrunită această ipoteză, a exercitării
abuzive (! – n.m.) de către pârâţii Negruţ Corneliu şi Negruţ Cornelia, a dreptului subiectiv civil (dreptul de a se adresa instanţei de judecată cu o cerere), reglementat inclusiv la nivelul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin art.6.
Ca orice drept subiectiv, şi acesta trebuie exercitat în limitele sale externe (de ordin material şi juridic, ceea ce, în speţă, este indiscutabil că s-a respectat), dar şi în limitele sale interne, cu bună credinţă.
Punerea sub interdicţie judecătorească este o măsură de ocrotire a
persoanei fizice care, atât în reglementarea anterioară, cât şi potrivit concepţiei Noului Cod civil, este menită să ocrotească persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale (art. 142 din Codul familiei, art. 106 al.2, art.164 NCC). Chiar dacă nu se poate pretinde persoanei care formulează o cerere de punere sub interdicţie judecătorească să urmărească exclusiv interesul obştesc al ocrotirii persoanei suferinde de alienaţie ori debilitate mintală, al protejării acesteia de consecinţele posibil dăunătoare ale unor acte pe care nu şi le poate asuma conştient, fiind de presupus şi de acceptat că la originea formulării unei cereri de punere sub interdicţie se află anumite inconveniente personale încercate de autorul cererii, urmare a conduitei persoanei a cărei punere sub
interdicţie se solicită, totuşi în analiza acestui demers trebuie pornit de la specificul unei atare acţiuni.
Cererea de punere sub interdicţie judecătorească antrenează un demers
procedural delicat pentru persoana vizată deoarece pune în discuţie însăşi capacitatea psihică a acesteia, independent de lezarea concretă a unor valori sociale. Persoana în discuţie se supune unor investigaţii pentru a i se stabili discernământul, în condiţiile în care încă societatea este reticentă faţă de acest subiect, iar capacitatea psihică şi autoevaluarea ei, inclusiv dubiul asupra acesteia reprezintă valori subiective, interne, semnificative.
Aşadar, evaluarea bunei-credinţe a pârâţilor Negruţ Corneliu şi Negruţ
Cornelia în exercitarea dreptului de sesizare (prin introducerea cererii de punere sub interdicţie judecătorească) este esenţială în stabilirea eventualei răspunderi civile delictuale a acestora.
Principalul argument invocat de cei doi pârâţi, inclusiv prin cererea
adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare şi prin răspunsul la interogatoriu, a constat în formularea repetată de către reclamanţi de acţiuni civile şi depunerea unei plângeri penale. Multiplele procese civile în care au fost implicate părţile au avut soluţii dintre care unele au fost favorabile familiei Bondar (n.m. – nu doar unele soluţii, ci aproape toate au fost în favoarea familiei Bondar, mai puţin o singură soluţie!), ca atare pârâţii nu puteau aprecia rezonabil că reclamantul nu are discernământ întrucât iniţiază acţiuni civile şi îşi exercită drepturi recunoscute constituţional.
Apoi, aspectele relative la aruncarea de animale moarte în curte, zgârierea maşinii etc. au rămas la stadiul de simple afirmaţii ale familiei
Negruţ, martorii audiaţi de procuror, precum şi cei ascultaţi în prezentul proces neavând o percepţie personală asupra unor astfel de episoade. Martorul Bondre Alexandru (n.m. – subliniez, de curând numit subprefect al judeţului!) cunoaşte aceste aspecte din relatările pârâţilor. Acest martor a apreciat de altfel că reclamantul Bondar ar avea un comportament anormal pentru că i-a oprit soţia pe stradă, spunând că va câştiga procesul chiar dacă martorul va depune mărturie, respectiv pentru că a făcut scandal că maşina de deszăpezire privată nu curăţă zăpada din faţa casei sale, conduite care, deşi de
evitat, nu ţin de anormalitatea societăţii actuale.
Răspunzând la interogatoriu, pârâta Negruţ Cornelia a recunoscut că
demersul pentru punerea sub interdicţie a avut ca scop împiedicarea
reclamanţilor în a mai formula procese civile şi plângeri penale (n.m. – Q.E.D.!!!).
O clară stare de tensiune există între cele două familii şi pentru surmontarea ei, pentru împiedicarea soţilor Bondar de a mai susţine demersuri procesuale, soţii Negruţ au recurs la formularea cererii de punere sub interdicţie judecătorească pentru a discredita şi lipsi de credibilitate într-o oarecare măsură aceste demersuri.
Este important a se stabili dacă, rezonabil, soţii Negruţ puteau avea dubii asupra stării mintale a reclamantului Bondar Antal, astfel încât să nu poată fi combătută prezumţia de bună credinţă de care beneficiază aceştia în formularea cererii de punere sub interdicţie, în a cărei soluţionare au insistat şi după ce au luat cunoştinţă de concluziile expertizei psihiatrice efectuate în cauză.
Probele testimoniale administrate nu au conturat o astfel de ipoteză,
martorii Boldizsar Emeric, Hârbu Ioan relevând că reclamantul este o persoană normală, veselă. Conduitele anormale invocate (aruncarea de animale moarte, sare, piper) nu au fost în niciun fel dovedite. Unind această stare de fapt relevată probaţional cu situaţia conflictuală juridic dintre părţi (însă iniţiativa procesuală nu a fost exclusivă a familiei Bondar), se apreciază că pârâţii au promovat cu rea-credinţă cererea de punere sub interdicţie, fiind întrunită astfel nu doar cerinţa existenţei unei fapte ilicite, ci şi cea a culpei (dolului) în comiterea acesteia. Împrejurarea că pârâţii nu au exercitat căile de atac împotriva sentinţei primei instanţe nu atrage inexistenţa faptei ilicite, nici lipsa culpei, ci reprezintă un element circumstanţial în evaluarea întinderii prejudiciului încercat de reclamanţi. În ce priveşte prejudiciul, acesta este unul extrapatrimonial, consecinţă a lezării unor valori subiective, intrinseci (stima de sine, liniştea şi echilibrul interior etc.).
Chiar dacă demersul pârâţilor Negruţ nu a fost cunoscut în cercul de
prieteni ai familiei Bondar (răspunsul reclamantului Bondar la întrebările 10-11, 22 din interogatoriu, coroborat cu depoziţia martorilor Hârbu Ioan, Boldizsar Emeric), nu poate fi contestată starea de nelinişte şi stres încercată de către reclamant şi, în mod evident, şi de către soţia acestuia. Nu are relevanţă faptul că procesul civil nu era o noutate pentru cei doi, deoarece acest proces, având ca obiect punerea sub interdicţie, prezenta o miză personală semnificativă.
Din această perspectivă se apreciază că se impune respingerea excepţiei
lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Bondar Maria; cererea de
punere sub interdicţie iniţial a vizat-o şi pe aceasta şi chiar dacă nu a fost ulterior menţinută faţă de ea, totuşi în calitate de soţie a persoanei în cauză, a suferit la rândul său un disconfort moral, deşi de o intensitate mai redusă decât cel încercat de către reclamantul Bondar Antal Attila.
Împrejurarea ca în contextul proceselor dintre părţi, inclusiv a procesului de punere sub interdicţie, reclamanţii aveau posibilitatea de a obţine obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată este irelevantă din perspectiva dreptului lor de a obţine despăgubiri. Cheltuielile de judecată sunt datorate în temeiul culpei procesuale, iar când această culpă procesuală îmbracă forma abuzului de drept, pot fi solicitate despăgubiri.
În acelaşi sens trebuie înlăturată apărarea pârâţilor în sensul că
reclamantul avea posibilitatea de a cere a se judeca pricina în camera de
consiliu. Nepublicitatea, chiar dacă poate contribui la restricţia răspândirii datelor relative la proces, nu înlătura disconfortul interior încercat de parte, sentimentul de nesiguranţă invocat de către reclamanţi. În conturarea disconfortului nu este lipsită de semnificaţie, în viziunea celor doi reclamanti, faptul că potrivit H.C.L. a Municipiului Baia Mare nr.312/2008 pârâta Negruţ Cornelia a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei pentru sănătate, muncă, protecţie şi integrare socială, relaţii cu publicul, relaţii cu alte consilii locale şi alte organe de autoritate publică şi ONG.
În ce priveşte raportul de cauzalitate, elementele probatorii anterior
evocate îl relevă ca fiind unul direct între fapta ilicită şi prejudiciul moral încercat de reclamanţi.
Deşi suferinţa morală nu se pretează unei cuantificări pecuniare exacte,
ţinând seama de toate circumstanţele cauzei (relaţiile dintre părţi, durata procesului, actele de procedură efectuate, nepromovarea căilor de atac, neimplicarea procesuală a reclamantei Bondar Maria), se apreciază ca o satisfacţie echitabilă pentru compensarea prejudiciului încercat de reclamanţi o reprezintă, pe lângă pronunţarea prezentei sentinţe, şi obligarea pârâţilor, în solidar, să achite reclamantei Bondar Maria, suma de 200 lei cu titlu de daune morale, iar reclamantului Bondar Attila, suma de 800 lei cu titlu de daune morale.
În ce priveşte cheltuielile de judecată, întrucât acţiunea a fost admisă
doar în parte, în temeiul prevederilor art.274 Cod procedură civilă, instanţa îi va obliga pe pârâţi să achite reclamanţilor suma de 500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând o parte din onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Bondar
Maria, invocată de pârâţi.
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii Bondar Maria şi Bondar Attila, ambii domiciliaţi în Baia Mare, strada (…), judeţul
Maramureş, în contradictoriu cu pârâţii Negruţ Corneliu şi Negruţ Cornelia, ambii domiciliati în Baia Mare, strada (…), judeţul Maramureş.
Obligă pe pârâţi, în solidar, să achite reclamantei Bondar Maria, suma
de 200 lei cu titlu de daune morale.
Obligă pe pârâţi, în solidar, să achite reclamantului Bondar Attila, suma de 800 lei cu titlu de daune morale.
Obligă pe pârâţi să achite reclamanţilor suma de 500 lei, cheltuieli de
judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.01.2014.
PREŞEDINTE: Stamate-Tămăşan Alina
GREFIER: Pop Felicia
Red. AST/15.02.2014
Dact. FP/19.03.2014 ”.
Iar pârâţii, recte doamna parlamentar Cornelia Negruţ şi soţul ei, care, iată, au pierdut şi acest proces, au făcut apel; primul termen la Curtea de Apel Cluj a fost stabilit pentru data de 5 iunie 2014.
Peter-Vasile CZOMPA
