Conflictul dintre familiile vecine Bondar şi Negruţ din Baia Mare a început în 2008, practic din aproape „nimic”, vorba vine – acest nimic fiind un mic gard apărut la un moment dat pe o cale de acces aflată în folosinţa familiei Bondar încă din anul 2001, de când această familie a cumpărat terenul pe care-l deţine şi acum în proprietate. De fapt, respectiva cale de acces este un drum de servitute, fiind singura cale de acces înspre curtea propriu-zisă şi casa familiei Bondar (vezi documentele topo în facsimil, inclusiv schiţa simplificată de mână întocmită de subsemnatul pentru ca cititorii să înţeleagă cât mai uşor situaţia de facto).
Din 2009 încoace, au fost deschise fel şi fel de procese, ba unele realmente stupide – aşa cum de exemplu a fost un proces în care Antal Bondar a fost nevoit să dovedească public cum că, atenţie!, el este perfect sănătos şi normal din punct de vedere psihic! De ce? Pentru că fam. Negruţ începuse nişte demersuri pentru ca vecinul lor să fie pus sub interdicţie! Ei bine, noroc cu un judecător excepţional, Dănuţ Şendrescu, care a pus rapid punct situaţiei realmente ridicole pornite de fapt din stupefianta iniţiavă a doamnei deputat Cornelia Negruţ! Despre acel proces am scris în alte articole. În total au fost până acum, nota bene, vreo şase sau şapte procese, însă aproape toate fiind câştigate de familia Bondar! Fireşte, oamenii luptând pentru drepturile lor legitime şi apărându-şi proprietatea. Dar să trecem la subiectul concret al acestui articol.
Legat de povestea cu gardul de care-am pomenit chiar la început şi de la care a pornit tot scandalul public, foarte recent s-a încheiat la Judecătoria Cluj-Napoca un proces penal deschis în 2013 de Antal Bondar. Mai exact, ultima înfăţişare a fost pe 26 mai a.c., sentinţa rămânând în pronunţare pentru 10 iunie. De ce în Cluj? Fiindcă procesul deschis iniţial la Judecătoria Baia Mare a fost ulterior strămutat, la cererea petentului. A fost o cerere de strămutare cu cântec şi mare tam-tam în Baia Mare, totul „explodând” la înfăţişarea din 22 mai 2013 în care preşedintele instanţei a refuzat categoric o cerere de altfel firească a petentului: şi anume ca instanţa să solicite Parchetului Baia Mare să trimită anumite documente care, pe de-o parte, ar fi trebuit să fie de la bun început în dosarul cauzei ajunse pe rol şi, pe de altă parte, documente care ar fi lămurit foarte rapid şi clar mare parte a situaţiei supuse judecăţii. Preşedintele instanţei, nimeni altcineva decât preşedintele Judecătoriei Baia Mare, judecătorul Ovidiu Francisc, a respins pe loc cererea petentului în privinţa respectivelor probe-cheie, astfel că apărătorul petentului, avocatul Sonia Toth, a solicitat întâi recuzarea completului de judecată (sic!), apoi depunând cerere de strămutare a cauzei! Aşa s-a ajuns cu procesul strămutat la Cluj şi, nota bene, evident că primul lucru făcut de petent a fost tot cererea privind documentele (lipsă din dosarul primit) de la Parchetul Baia Mare. Într-un mod simplu, firesc şi legal, instanţa clujeană a aprobat imediat cererea, ba mai mult, nota bene, nici procurorul de şedinţă nu s-a opus cererii formulate (asta într-adevăr a fost oarecum o surpriză – fiindcă anterior, la Judecătoria Baia Mare, se opuseseră atât procurorul de şedinţă, Mariana Ghiţ, cât şi preşedintele instanţei, oare de ce?)! Iată, aşadar, cum s-au derulat lucrurile la Judecătoria Cluj-Napoca, în cauza (dosarul) nr. 1711/182/2013, procesul începând în februarie 2014 în cu totul alte condiţii decât cel din în Baia Mare; cum era şi normal, până la urmă cei de la Parchetul Baia Mare tot au fost nevoiţi să remită instanţei documentele solicitate, iar apoi procesul s-a derulat normal, încheindu-se cu discuţiile pe fond din 26 mai (înfăţişare la care a fost prezent în sală şi subsemnatul, la fel ca la toate celelalte dezbateri din Cluj-Napoca şi din Baia Mare). Am explicat până aici în acest mod, adică fără să precizez obiectul cauzei şi fără să intru în vreun detaliu tocmai pentru a nu complica lucrurile, respectiv pentru ca întâi să „prindeţi” ideea generală: cât de ciudat a început procesul în Baia Mare şi, după strămutarea procesului, cum s-au derulat lucrurile – într-o cu totul altă manieră – la Judecătoria Cluj! Iar asta în condiţiile în care, nota bene, inclusiv acest proces face parte din şirul proceselor în care sunt implicate familiile vecine Bondar şi Negruţ, prima fiind una de oameni de rând, în timp ce soţii Negruţ sunt persoane cu mare notorietate, cu funcţii foarte importante – Cornelia Negruţ fiind în acest moment deputat de Maramureş (dar deţinând şi înainte de anul 2012 funcţii importante, de exemplu vicepreşedinte la AVAS, consilier municipal în CL Baia Mare ş.a.m.d.); de altfel, acest aspect a şi constituit unul dintre motivele esenţiale pentru ca petentul să solicite strămutarea cauzei din Baia Mare.
Acum să ne oprim asupra obiectului speţei. Pe scurt, acţiunea în instanţă a însemnat de fapt o plângere a petentului Antal Bondar împotriva unei ordonanţe (soluţie) din 23 noiembrie 2012 a Parchetului Baia Mare în dosarul penal nr. 4271/P/2010, dosar în care cel menţionat a fost urmărit penal – a se reţine chestiunea – „sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”. Pentru DISTRUGERE, şi am scris cu majuscule fiindcă acesta este unul dintre cuvintele-cheie în toată această poveste uluitoare, inclusiv şi mai ales din punct de vedere juridic. Însă, voi evita pe cât posibil să intru în detalii juridice fiindcă lucrurile sunt extrem de complicate, dar, în mod paradoxal, tot pe atât de simple. Şi-atunci, la modul cel mai simplu, ce-a distrus Bondar de a ajuns urmărit penal? Dar întâi, cum a fost deschis dosarul penal menţionat? Evident, ca urmare a unei plângeri penale depuse la Parchetul Baia Mare în octombrie 2010 de către soţii Negruţ. Pentru că Bondar ar fi distrus un gard al familiei Negruţ, un simplu gard de sârmă montat şi pus de soţii Negruţ… ia ghiciţi unde? – exact pe o fâşie de teren (notată cu C în schiţa simplificată făcută de subsemnatul, vezi schiţele topo şi documentele în facsimil), adică pe o cale de acces care practic aparţinea familiei Bondar încă din anul 2001! Şi care cale de acces fusese atribuită „în paşnică folosinţă” în anul 2010 tocmai familiei Bondar, atenţie!, inclusiv printr-o sentinţă judecătorească definitivă (sic!) în cauza 8453/182/2010 de la Judecătoria Baia Mare! Aşadar, rezumând pentru perioda 2009-2010: la un moment dat, fam. Negruţ ridică acel gard chiar pe drumul de servitute folosit deja de ani buni de fam. Bondar ca şi cale de acces unică înspre curtea şi casa lor!; are loc un proces, fam. Bondar câştigă, dar, ca să poată folosi calea de acces, fireşte că demontează gardul (atenţie!, gardul a fost doar DEMONTAT, nicidecum distrus, şi apoi rezemat frumos de casa fam. Negruţ!); aici trebuie precizat încă un element important: demontarea gardului s-a făcut doar după ce a fost notificat executorul judecătoresc Attila Simon, care de altfel a şi fost la faţa locului! Ei bine, acesta a fost contextul în care a fost demontat gardul, imediat după aceea fam. Negruţ făcând plângere penală împotriva vecinilor lor, pentru distrugere. Nici nu mai are rost să intrăm în detalii precum faptul că plângerea a fost formulată, nota bene, împotriva ambilor soţi Bondar! Veţi înţelege din rândurile următoare de ce în procesul încă pe rol a ajuns doar bărbatul.
După plângerea soţilor Negruţ la Parchet, au urmat cercetările preliminare de rigoare, pentru ca prin Rezoluţia din 14 decembrie 2010 (vezi facsimil) procurorul Maria-Mirela Gălăţanu să dispună „neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii Bondar Antal Attila şi Bondar Maria (…)”. Adică, nimic, nici vorbă de infracţiune, nicio distrugere, punct. Punct şi virgulă, de fapt, pentru că abia din 14 ianuarie 2011 începe „balul” cu adevărat; la data menţionată, fam. Negruţ depune la Parchet, prin avocat Zamfir Ciceu, o nouă plângere, şi anume o contestaţie împotriva rezoluţiei din 14 decembrie 2010. Nimic deosebit până aici, e dreptul oricui să conteste o soluţie care nu-i convine. Numai că, surpriză, soţii Bondar nu află nimic, nu li se comunică absolut nimic (sic!), ei crezând cazul închis. Şi lunile trec, trec, iar pe 31 mai 2012 – da, e corect, din 14 ianuarie 2011 până în 31 mai 2012 nu s-a mai întâmplat nimic oficial –, deci după atâta timp apare o altă rezoluţie, de această dată a prim-procurorului adjunct Ioan Dorel Buda, prin care este admisă vechea plângere-contestaţie a fam. Negruţ, fiind totodată infirmată rezoluţia din 14 decembrie 2010, ba mai mult, se dispune reluarea/continuarea cercetărilor penale!!! Altfel spus, cineva de la Parchet s-a răzgândit după circa un an şi jumătate şi s-a dispus „la loc comanda”! În altă ordine de idei, e momentul pentru a face două precizări extrem-extrem de importante şi relevante în privinţa derulării ulterioare a procesului la Judecăria Baia Mare şi-apoi la Cluj. În primul rând, plângerea formulată de fam. Negruţ şi înaintată, prin avocatul Ciceu, în 14 ianuarie 2011, ar fi fost depusă tardiv (conform celor susţinute, în toate documentele, de avocatul soţilor Bondar), adică „la două zile după expirarea celor 20 de zile prevăzute de art. 278 alin 1 vechiul C.proc.pen., astfel cum rezultă din înregistrarea nr. 121/II/2/2011 făcută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare (…)”. Mai mult de-atât, după cum susţin soţii Bondar şi avocatul lor, acest document le-a fost comunicat oficial, başca după multe demersuri, atenţie!, de-abia în data de 22.11.2012, deci după aproape doi ani! Şi colac peste pupăză, vorba aceea, acest înscris este chiar unul dintre documentele care n-au mai apărut nici în dosarul care a ajuns de la Parchet în instanţa de judecată! Apropo de documente „lipsă” din dosarul cauzei, exact la acest aspect făceam referire la început, când pomeneam de înfăţişarea din 22 mai 2013 de la Judecătoria Baia Mare şi când spuneam că cererile petentului Bondar au fost respinse categoric de către instanţă. Iar referitor la aceste documente lipsă din dosar, mai e vorba şi despre un plic; da, exact, un plic poştal expediat de Antal Bondar, prin avocat, la Parchetul Baia Mare, în data de 12.12.2012, care conţinea o plângere/contestaţie împotriva Ordonanţei din 23 noiembrie 2012 a Parchetului (semnată tot de procurorul Maria-Mirela Gălăţanu), ordonanţă prin care, într-un final, Bondar totuşi este scos de sub urmărire penală (după doi ani de tracasări!), însă omul tot este blagoslovit cu ceva, că doar n-o să se facă de râs procurorii cum c-ar fi cercetat degeaba timp de peste doi ani: Bondar a încasat o amendă administrativă de 400 lei! Ca să fie totuşi ceva, acolo, măcar „de sămânţă”, indiferent cât de ridicolă o fi situaţia! Iar punctul final în penibilul episod de la Parchet l-a pus prim-procurorul adjunct Ioan-Dorel Buda, prin Ordonanţa din 18 martie 2013… însă despre dosarul de la Parchet o să mai vorbim. Şi-aşa a rămas Antal Bondar, deocamdată, cu amenda asta cel puţin până se va pronunţa sentinţa Judecătoriei Cluj.
Una peste alta, în acest context s-a ajuns în procesul menţionat: nu neapărat pentru amenda administrativă ca atare, nu pentru cuantumul amenzii, nici vorbă, ci pentru tot ceea ce s-a întâmplat cu şi în dosar atâta timp cât s-a aflat la Parchetul Baia Mare, plus şi implicit pentru că după ce-a ajuns în instanţă, din dosar mai şi lipseau două documente foarte importante! Şi, în loc de concluzie, deocamdată ce s-ar mai putea spune: degeaba ai o sentinţă judecătorească definitivă în favoarea ta, degeaba e terenul tău, degeaba nu faci decât să demontezi un gărduleţ (fiindcă altfel nu-ţi poţi folosi terenul), degeaba l-ai informat şi pe executorul judecătoresc, degeaba n-ai făcut nicio infracţiune şi n-ai deranjat pe nimeni, degeaba încerci să-ţi aperi drepturile şi proprietatea… cu o amendă tot te alegi?! (va urma)
Peter-Vasile CZOMPA
