Întâlnirea de 20 de ani a primei generaţii de absolvenţi ai Institutului Teologic „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare

Biserica „Sf. Cruce” din Baia Mare a găzduit întâlnirea de 20 de ani a primei promoţii de absolvenţi (1990-1994) ai Institutului teologic „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, atât de la secţia pastorală şi didactică. Evenimentul a fost onorat cu prezenţa de către Preafericirea Sa Lucian cardinal Mureşan, Arhiepiscop Major, de către Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop eparhial de Lugoj precum şi de prezenţa episcopului locului, Preasfinţia Sa Vasile Bizău.

Întâlnirea a început cu celebrarea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de către Preafericirea Sa şi Preasfinţiile lor alături de un grup de 40 de preoţi. S-au unit în rugăciune membrii ai familiilor absolvenţilor precum şi credincioşi de la parohiile din oraş. În cuvântul adresat celor prezenţi, Preafericirea Sa Lucian a subliniat rolul avut de prima generaţie de slujitori în viaţa Bisericii din acest colţ de ţară în primii ani ai „ieşirii la lumină”. Chemaţi la a sluji în condiţii atât de vitrege pentru Biserică, aceştia au dus lumina şi bucuria Evangheliei în inimile celor încredinţaţi spre păstorire prin sate şi oraşe. Preasfinţia Sa Alexandru, vicar general al episcopiei de Maramureş în primii ani după recâştigarea libertăţii, a evocat momentele de început ale Institutului precum şi minunile cu care a fost binecuvântată Biserica în decursul timpului.

În cele din urmă, Preasfinţia Sa Vasile a adresat un cuvânt de mulţumire celor doi ierarhi pentru prezenţa lor la acest moment aniversar invitându-i pe cei prezenţi să arunce o ancoră pentru viitor în speranţă şi credinţă pentru a trece prin timpul istoriei privind cu încredere la Cel ce conduce barca Bisericii. La sfârşitul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii a fost înălţat un parastas pentru cei trecuţi la Domnul, profesori, îndrumători spirituali, absolvenţi.

Momentul de rugăciune a fost urmat de ora festivă în care pr. Simion Mesaroş ‒ rectorul Institutului din acea vreme ‒ a făcut strigarea catalogului. Fiecare absolvent a prezentat câteva crâmpeie din propriul parcurs personal şi vocaţional, dând mărturie despre bucuriile şi încercările, împlinirile şi dificultăţile vieţii de slujire în Biserică, o viaţă fundamentată pe jertfă şi rugăciune.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole