Azi, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism condus de un cetățean român, în vârstă de 37 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.
Cu ocazia controlului efectuat asupra mașinii, au fost descoperite, in interiorul acesteia, 10 colete voluminoase care conțineau țigări.
La scurt timp, a mai fost identificat în trafic un autoturism marca Audi A6, condus de un bărbat, de 34 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș. Acesta avea rolul de antemergător în asigurarea transportului ilegal de țigări.
Întreaga cantitate de țigări a fost transportată la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, au rezultat 7.990 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 70.000 lei.
Cei doi bărbați sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de colectare, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.
De asemenea, pe timpul cercetărilor s-a constatat faptul că persoana care conducea autoturismul Audi A6, figura în bazele de date ca având suspendat dreptul de a conduce autoturisme. Acesta este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
Totodată, autoturismul folosit la transportul țigărilor a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Politistii de frontiera din cadrul aceluiași sector au observat,azi, pe raza localității Valea Vișeului, județul Maramureș, un autoturism care a oprit lângă un șopron cu fân.
Din masina a coborât o persoană care a ridicat de acolo două colete voluminoase pe care le-a încărcat apoi în autoturism.
Polițiștii de frontieră au procedat la somarea prin voce și reținerea bărbatului, moment în care acesta a abandonat masina, fugind către interiorul localității.
La cercetarea terenului, în șopron au fost descoperite 10 colete și lângă acesta încă două care conțineau țigări.
Cele 12 colete au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.940 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 60.000 lei.
În continuarea cercetărilor s-a stabilit că la activitatea infracțională a participat un cetățean român de pe raza județului Maramureș.
Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de colectare, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
În continuare se efectuează verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.