Jandarmii maramureşeni au aplicat sancţiuni de peste 7000 lei la sfârşitul săptămânii trecute

În perioada 25 – 27 iulie, jandarmii maramureşeni au asigurat măsurile de ordine publică pe timpul manifestărilor cultural – artistice şi sportive care s-au desfăşurat pe raza judeţului nostru. În timpul acestor misiuni, jandarmii au identificat persoane care încălcau actele normative în vigoare.
Astfel, jandarmii maramureşeni au constatat aproximativ 70 de abateri de la normele în vigoare, aplicând sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 7000 lei.

Jandarmii au constatat şi au luat măsurile impuse de normele legale în cazul a 6 sesizări privind tulburarea ordinii şi liniştii publice pentru care au aplicat 3 amenzi contravenţionale şi 3 avertismente scrise.
Echipajele de jandarmi au aplicat 3 amenzi contravenţionale pentru refuzul de a prezenta un document de legitimare la solicitarea îndreptăţită a organelor legii, pentru care au fost aplicate 2 amenzi contravenţionale şi un avertisment scris.
Jandarmii maramureşeni au mai intervenit în cazul a 5 sesizări privind consumul de băuturi alcoolice în locuri neamenajate în acest sens, pentru care au aplicat 3 amenzi contravenţionale şi 2 avertismente scrise .
Pentru alertarea nejustificată a organelor de ordine, o persoană au fost sancţionată cu amendă contravenţională.
Echipajele de jandarmerie au aplicat un număr de 3 sancţiuni contravenţionale, respectiv o amendă contravenţională şi 2 avertismente scrise, unor persoane care apelau la mila publicului.
La sfârşitul acestei săptămâni, personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş aflat în misiuni, a intervenit pentru aplanarea a 7 situaţii conflictuale, aplicând în acest sens 3 avertismente scrise şi 4 amenzi contravenţionale.
De-asemenea au mai fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru diferite situaţii de încălcare a legislaţiei, respectiv: neafişarea preţului pentru produsele expuse spre vânzare, acte de comerţ fără autorizaţie, nesupravegherea minorilor, colectare de fier vechi fără autorizaţie, aprinderea focului în imediata apropiere a pădurii.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole