Ieri, la ora 18.31, poliţia a fost sesizată că pe DN 1C, în localitatea Lăpuşel, a avut loc un eveniment rutier.
Un băimărean de 57 de ani a condus un autoturism spre Şomcuta Mare. Nu a păstrat distanţa de siguranţă şi a intrat în coliziune cu maşina din faţă pe care a proiectat-o într-o ambulanţă oprită pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului.
Impactul s-a soldat cu rănirea băimăreanului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale dar nu a rămas internat.
În momentul producerii accidentului, conducătorii auto purtau centura de siguranţă. Ei au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsuri conform prevederilor legale.