Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Vișeu de Sus, jud. Maramureș, au oprit în trafic pentru control, tot ieri, pe DN 17C, în zona de competență, un autoturism marca Volswagen condus de către C. Ovidiu de 38 de ani, domiciliat în jud. Bistrița Năsăud.
La controlul autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagaj un colet învelit în folie neagră care conținea țigări de proveniență ucraineană.
Drept urmare, s-a luat măsura conducerii autoturismului împreună cu șoferul la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma verificărilor, s-a constatat că la activitatea infracțională a mai participat și I. Ioan de 43 de ani, domiciliat tot în jud. Bistrița Năsăud.
În urma inventarierii coletului, s-a constatat că acesta conține 500 pachete țigări, în valoare de peste 4.400 lei, țigări ce au fost ridicate în vederea confiscării.
Drept urmare, ambii cetățeni sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit în transportul țigărilor, în valoare de aproximativ 21.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.
De asemenea, pe timpul executării unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au mai descoperit, în ultimele 24 de ore, 4.460 pachete țigări, în valoare de peste 30.000 de lei, care urmau să ajungă ilegal în țară.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea documentării activității infracționale.