„Hora la Prislop” se desfășoară duminică

Duminică 17 august 2014, are loc a XLVI -a ediție a Festivalului interjudeţean de folclor „Hora la Prislop”. Organizatori: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, împreună cu Consiliul Local Borşa, Primăria Oraşului Borşa şi Serviciul Cultură Borşa, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi cu Centrul Cultural „Bucovina” Suceava. „Hora la Prislop” este o prelungire a sărbătorilor dacilor, numite „Nedei”, prin care aceştia obişnuiau ca, în vârfuri de munte, să-şi sărbătorească victoriile în bătălii. Mai târziu, în Evul Mediu, aceste „Nedei” s-au transformat în adevărate târguri între maramureşeni, bucovineni şi ardeleni.

În 1968, etnologul Nicoară Timiş – originar din Borşa – a propus autorităţilor vremii reluarea acestor Nedei prin „Hora de la Prislop”, care a reuşit să adune anual mii de participanţi. Ca în fiecare an, şi la ediţia din 2014 vor participa formaţii artistice şi ansambluri folclorice din cele trei judeţe: Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Suceava.

Din program:

Orele 10.00: Slujbă religioasă – Mănăstirea Prislop;
Orele 12.00: Parada portului popular;
Orele 12.00: Program artistic susținut de formații și ansambluri artistice din județele Maramureș, Suceava și Bistrița-Năsăud.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole