La iniţiativa prefectului judeţului Maramureş Anton Rohian, la Prefectura Maramureş a avut loc astăzi, o întâlnire cu factorii abilitaţi pentru găsirea unei soluţii viabile, privind depozitarea nămolului provenit de la Staţia de epurare a Municipiului Baia Mare.
La discuţii au luat parte primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, şi reprezentanţi ai Societăţii Vital Baia Mare, Gărzii de mediu Maramureş, Remin SA, Agenţiei Naţionale pentru protecţia Mediului Maramureş, SGA Maramureş.
Prefectul Anton Rohian a solicitat părţilor implicate, întocmirea unui protocol privind acceptul depozitării nămolului de la Staţia de epurare a municipiului Baia Mare pe Iazul Bozânta Mare. Documentul cu anexele necesare, va a fi încheiat până vineri, 22.08.2014. Prin acesta urmează să se stabilescă şi să se permită condiţiile de depozitare a nămolului.
Scopul protocolui este deblocarea situaţiei înregistrate la Staţia de epurare a municipiului Baia Mare şi a nemulţumirii populaţiei din zona metropolitană, generate de mirosul nămolului. De asemenea, se doreşte modificarea punctului de vedere al Ministerului Economiei şi Comerţului în sensul acceptării pentru depozitare pe Iazul de la Bozânta a nămolului provenit de la Staţia de epurare.
Protocolul urmează să fie valabil până la implementarea etapei a II-a Post mediu, prin care vor fi finalizate toate investiţiile legate de gestionarea nămolului obţinut în Staţia de epurare.
Prefectul judeţului Anton Rohian a subliniat că acest protocol va fi înaintat primului ministru Victor Ponta, pentru a interveni în soluţionarea problemei în cauză.
Primarul din Ocna Șugatag, declarat incompatibil de ANI
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul...
Deschide