În vara acestui an s-au finalizat lucrările la amenajarea noului corp multifuncţional al Colegiului Naţional Gheorghe Şincai, inaugurat oficial cu ocazia începerii anului şcolar 2014 – 2015. Şantierul continuă la această unitate de învăţământ. Astăzi, 1 octombrie 2014, a fost semnat contractul de lucrări care prevede reabilitarea vechiului corp al Colegiului Naţional Gheorghe Şincai, dar şi a corpului construit în anii 70. Lucrările de reabilitare şi modernizare ale vechiului corp de clădire a Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” se ridică la valoarea de 9.940.000 de lei, fără TVA, iar perioada de execuţie este de 12 luni.
Clădirea Colegiului Naţional Gheorghe Şincai, alcătuită din două corpuri de clădire, se află într-o stare de degradare improprie unei unităţi de învăţământ de o asemenea importanţă. Lucrările de reabilitare se realizează în scopul îmbunătăţirii calităţii învăţământului preuniversitar şi a reducerii costurilor aferente utilităţilor care deservesc unitatea de învăţământ.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Am iniţiat, împreună cu colegii mei din administraţia locală, un program amplu de reabilitare a unităţilor de învăţământ şi, bineînţeles, cel mai important lucru pe care noi dorim să facem este să ne orientăm spre instituţiile de învăţământ care au prestigiu şi au generat, pentru municipiul Baia Mare, cele mai mari performanţe, făcându-ne să fim mândri de oraşul nostru. Aceste unităţi de învăţământ sunt Colegiul Naţional Gheorghe Şincai şi Colegiul Naţional Vasile Lucaciu. Sunt două unităţi de învăţământ strategice pentru municipiul Baia Mare, dar şi pentru judeţul Maramureş şi pentru Transilvania, care vor fi finanţate pentru reabilitare de către municipiu, din bugetul local”.
Lucrările care vor fi efectuate la corpul vechi
Corpul vechi este declarat monument istoric (COD MM-II-m-B-04488) şi va beneficia de următoarele lucrări: reabilitare faţadă; schimbare tâmplărie interioară şi exterioară; schimbare învelitoare, inclusiv opritori de zăpadă, jgheaburi şi burlane; deschiderea vechiului acces din zona fostului garaj demolat în cadrul proiectului Corpului Multifuncţional; reabilitare corp Centrală Termică, realizarea unui acces, scară exterioara acoperită; refacere coş de fum pentru a îngloba şi coloanele principale pentru încălzire; reabilitare grupuri sanitare; refacere finisaje interioare; refacere acces profesoral prin desfacerea actualei copertine, lărgirea uşii de acces; refacerea unei copertine metalice, adaptată configuraţiei clădirii; refacere accese secundare dinspre strada Gh. Şincai; instalaţii de încălzire interioare cu radiatoare şi ventilo-convectoare; instalaţii în centrala termică; instalaţii sanitare interioare (apă rece, apă caldă, canalizare menajeră, PSI); pluviale; hidranţi interiori; sistemul de detecţie incendiu; sistemul de supraveghere şi sistemul antiefracţie.
Lucrările care vor fi efectuate la corpul construit în 1978
Corpul nou, construit în anul 1978, are o arhitectură funcţionalistă şi va beneficia de următoarele investiţii: sistem de termoizolare faţadă, conform auditului energetic; sistem de termoizolare învelitoare, conform auditului energetic; sistem de hidroizolare învelitoare, conform auditului energetic; schimbare tâmplărie interioară şi exterioară; reabilitare grupuri sanitare; refacere finisaje interioare; reabilitarea tuturor ieşirilor; instalaţii de încălzire interioară cu radiatoare şi ventilo-convectoare; instalaţii sanitare interioare (apă rece, apă caldă, canalizare menajeră, PSI); pluviale; hidranţi interiori; sistem de detecţie incendiu; modernizare instalaţie electrică interioară; paratrăsnet; recompartimentarea spaţiilor pentru două săli de clasă suplimentare, şi mărirea celei de-a treia, inclusiv închiderea balcoanelor dinspre strada A. Mureşanu; realizarea unei extinderi deasupra actualului chioşc şi a ieşirii elevilor în curtea interioară, pentru crearea unei săli de clasă la etaj şi o sală cu acces din exterior la parter. Este de asemenea prevăzută şi sistematizarea verticală ce presupune următoarele lucrări: realizare dren; refacere trotuare de protecţie; refacerea zonei verzi dinspre strada Gh. Şincai şi dinspre strada A. Mureşanu.