Șase elevi din Sighetu Marmației, care chiuleau de la ore, amendați de jandarmi

Jandarmeria Maramureş în colaborare cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ, au acţionat în baza Planului de măsuri privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, efectuând în data de 20 octombrie a.c., acţiuni pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar.

În timpul acţiunilor executate pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, în decurs de câteva ore, jandarmii au identificat 6 elevi care au părăsit nemotivat perimetrul instituţiilor de învăţământ, în timpul programului educaţional.
Toate cele 6 persoane au fost sancţionate contravenţional cu avertismente scrise şi amenzi contravenţionale în valoare totală de 100 lei, iar lista cu elevii depistaţi a fost transmisă instituţiilor de învăţământ în vederea luării măsurilor disciplinare specifice.

În scopul prevenirii şi combaterii acestui fenomen, precum şi în scopul prevenirii unor fapte de natură antisocială, jandarmii maramureşeni desfăşoară în perioada 21 – 24 octombrie a.c., întâlniri cu elevi din învăţământul preuniversitar, din mai multe localităţi aparţinând judeţului nostru, respectiv Fărcaşa, Târgu Lăpuş şi Şomcuta Mare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole