Azi, de la ora 19.00, în cadrul seriei de evenimente Lunea Artelor, iniţiate de Teatrul Municipal Baia Mare în stagiunea trecută, va avea loc lansarea cărţii „O antologie a prozatorilor maramureşeni” (Editura Ethnologica, Baia Mare, 2014), realizată de Nicolae Scheianu, consultant artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş. Vor prezenta volumul: dr. Ştefan Mariş, directorul C.J.C.P.C.T. Maramureş, prozatorul Marian Ilea şi Nicolae Scheianu.
În peste 400 de pagini, antologia cuprinde texte semnate de 42 de prozatori născuţi sau trăitori în Maramureş, printre care: Augustin Buzura, Alexandru Ivasiuc, Nicolae Breban, Ioan Groşan ş.a. Antologia este selectivă şi cuprinde fragmente din prozatorii maramureşeni consideraţi cei mai valoroşi şi cunoscuţi. Fragmentele au, în general, 5-7 pagini, cel mai amplu text fiind „Corn de vânătoare” al lui Alexandru Ivasiuc, redat integral (21 de pagini).
Această primă antologie de proză a scriitorilor maramureşeni apare după ce Editura Ethnologica a publicat o antologie a poeziei maramureşene, realizată de acelaşi Nicolae Scheianu. Va urma o altă carte, intitulată „Prozatori contemporani din Maramureş”, care va cuprinde texte semnate de alţi 45-50 de scriitori.
Evenimentul va avea loc în foaierul Teatrului Municipal Baia Mare. Intrarea este liberă.
În Berbești un tânăr a intrat în coliziune cu poarta unui imobil și un stâlp de electricitate
Ieri, 09 iunie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au fost...
Deschide