Poliţiştii Biroului Rutier Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi ieri despre faptul că o femeie de 42 de ani din municipiu s-a prezentat la spital, declarând că a fost victima unui accident rutier. Ea le-a relatat poliţiştilor că în timp ce se deplasa cu bicicleta la intersecţia străzilor Bogdan Vodă şi Muzeului, a fost acroşată de partea din spate a unui autovehicul care şi-a continuat deplasarea. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat conducătorul autovehiculului implicat în accident. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani din Tisa, care conducea un autotractor cu semiremorcă. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Victima a rămas internată pentru îngrijiri medicale la secţia Ortopedie a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. Cercetările continuă, iar la finalizarea lor vor fi propuse măsurile legale.
Primarul din Ocna Șugatag, declarat incompatibil de ANI
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul...
Deschide