Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, Biroul Teritorial Baia Mare, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
ŞTEŢCO CORNEL – REMUS, primar al oraşului Borşa, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;
TOMOIAGĂ VASILE, diriginte de şantier, AVRAM-PASCU NICOLAE, reprezentant al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest și COPERZA VASILE, director al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cadrul Proiectului „Reabilitare şi modernizare bază de recuperare şi infrastructura de mediu în Complexul Borşa”, la data de 25.09.2006, între Consiliul local Borşa și o societate comercială a fost încheiat un contract de execuţie lucrări în valoare de 945.214,40 lei, fără T.V.A., având ca obiect construcţia unei staţii de epurare.
În cursul lunii septembrie 2007, inculpatul Şteţco Cornel – Remus, în calitate de primar al oraşului Borşa şi responsabil legal al proiectului, a semnat şi a depus la Autoritatea Contractantă următoarele documente:
– cererea de plată a tranşei finale,
– procesul – verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit de către inculpatul Tomoiagă Vasile, în calitate de diriginte de şantier, prin care s-a atestat în mod nereal că lucrările au fost executate în totalitate, deşi acestea nu erau finalizate,
– devizele de lucrări aferente lunii septembrie 2007, puse la dispoziție de inculpatul Coperza Vasile, cu privire la montajul echipamentelor staţiei de epurare şi a execuţiei instalaţiei electrice pentru punerea în funcţiune a staţiei, care au făcut obiectul facturii fiscale nr. 000079/28.09.2007, lucrări ce nu erau în realitate executate,
– factura fiscală 000077/28.09.2007, privind achiziţia de utilaje, care nu au fost furnizate în realitate la acea dată,
– lista de verificare şi raportul vizitei la faţa locului precum şi raportul tehnic din 28.09.2007, documente întocmite de către inculpatul Avram-Pascu Nicolae, în calitate de reprezentant al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest, în care consemnează, în mod nereal, că execuţia investiţiei a fost realizată în proporţie de 100%, deşi aceasta nu era finalizată.
Aceste documente au fost depuse de către inculpatul Şteţco Cornel – Remus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest, cu scopul de a se încadra în termenul limită de implementare a Proiectului, respectiv data de 30.09.2007, și de a obţine, pe nedrept, tranşa finală, din fonduri PHARE şi din bugetul statului, în sumă de 150.075,55 euro.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureș.