Campania iniţiată de către Jandarmeria Maramureş şi desfăşurată în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române” – cofinanţat din Programul de cooperare elveţiano-român, a continuat luni, 29 decembrie a.c., cu premierea celor mai bune eseuri realizate de către elevi ai clasei a XII-a, din cadrul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare, concurs organizat de către Jandarmeria Maramureş, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean.
La concursul de eseuri cu tema „Carpaţii României oferă sau au nevoie de protecţie ?” au participat un număr de 14 elevi, care au realizat lucrări de valoare, şi care au fost premiaţi, însă cele mai bune trei lucrări au fost premiate în mod special de către jandarmi, cu produse promoţionale din cadrul campaniei cu sloganul „Jandarmeria Montană, pentru un mediu sigur!”.
Scopul activităţilor în cadrul campaniei este acela de a contribui la sporirea siguranţei cetăţenilor în zonele montane pentru obţinerea unei dezvoltări turistice durabile, precum şi sensibilizarea turiştilor în ceea ce priveşte necesitatea protejării mediului înconjurător.
A produs un accident în timp ce conducea fără permis
Ieri, 13 februarie, la ora 18.00, în timp ce polițiștii din...
Deschide