Jandarmii montani din Cavnic au salvat doi turiști accidentați pe pârtia de schi

Sâmbătă 10 ianuarie a.c., în jurul orei 13.30, patrula de jandarmerie montană aflată în serviciul de patrulare în zona pârtiei Icoana, din staţiunea Cavnic, a fost solicitată să intervină în sprijinul unei persoane accidentate pe pârtia de schi, în urma ciocnirii cu o altă persoană.
Jandarmii împreună cu reprezentanţii Salvamont, i-au acordat primul ajutor persoanei accidentate, respectiv Flavius C. de 39 ani, din localitatea Cavnic, care acuza dureri puternice la membrul inferior stâng, fiindu-i imobilizat prin atele. Acesta a fost coborât la baza pârtiei unde a fost preluat de către un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, pentru efectuarea unor investigaţii de specialitate.

***
În aceeaşi zi de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 14.30, jandarmii montani aflaţi în patrulare în zona pârtiei Icoana din localitatea Cavnic, au intervenit pentru salvarea unei persoane accidentate la baza pârtiei.
G.B. de 15 ani din Călineşti Oaş, judeţul Satu Mare, a primit primul ajutor din partea echipajului de jandarmerie şi salvamont, fiindu-i imobilizat antebraţul stâng, după care fost preluat de către un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „ Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole