Lunea Artelor la Teatrul Municipal Baia Mare: Lansarea cărţii „Poemele unei săptămâni”, de Ioan HADA

În cadrul unei noi ediţii a Lunii Artelor, în data de 2 februarie 2015, de la ora 19.00, în Foaierul Teatrului Municipal Baia Mare, va avea loc lansarea cărţii „Poemele unei săptămâni”, autor Ioan Hada. Volumul a apărut anul acesta la Editura Eurotip şi are două părţi: „Poemele unei săptămâni”, care cuprinde versuri scrise la sfârşitul anului trecut, între Crăciun şi Revelion; respectiv „40 de poeme-n exilare”.
Ioan Hada s-a născut la 6 iunie 1960 în Zalău, judeţul Sălaj. Din clasa a IV-a s-a mutat în Baia Mare. Între 1975 şi 1979 a urmat cursurile Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, apoi, între 1979 şi 1982, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Infranterie Sibiu. Din 1982, timp de trei ani, a lucrat în armată, ca ofiţer de infanterie. Apoi s-a îmbolnăvit şi s-a pensionat, lucrând în viaţa civilă. A debutat editorial în 1994, cu volumul de versuri „Cuvinte”. „Prin 1986 am făcut cunoştinţă cu haiku-urile maeştrilor japonezi Basho, Busson, Issa etc. Fascinat de frumuseţea acestui gen, am încercat să scriu haiku-uri respectând toate regulile acestei poezii cu formă fixă. Nu am reuşit şi mi-am dat seama că nu sunt capabil să scriu haiku-uri. Atunci am încercat să scriu într-o nouă formulă, o poezie scurtă, un micropoem care să cuprindă o imagine puternică, în care emoţia artistică se naşte pe baza unei comparaţii sau metafore şi nu pe baza sugestiei ca în haiku. Poetul Nicolae Scheianu a numit această nouă formulă «hadaiku»”, scrie Ioan Hada în „Cuvântul autorului”.
Intrarea la eveniment este liberă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole