„Multiculturalism în spaţiul Maramureşean” este tematica simpozionului care va deschide seria manifestărilor culturale dedicate „Zilelor Maramureşului”. Simpozionul, desfăşurat în sala mare a Palatului Administrativ Baia Mare, joi 7 mai, de la ora 11.00, va aduce pe tapet o temă pe cât de actuală, pe atât de vastă precum este cea a multiculturalismului. Pornind de la ideea toleranţei, a convieţuirii armonioase între etnii, a posibilităţilor de dezvoltare a culturii fiecăreia, s-a gândit invitarea unor reprezentanţi ai etniilor care trăiesc în Maramureş, dar şi a unor etnologi şi cadre universitare. Vor participa Astalos Csaba – preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prof. univ. dr. Mihai Dăncuş – etnolog, Conf. Univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, Loredana Mihali – preşedinte Asociaţia Tinerilor Romi „Young Roma” – Maramureş, Walter Übelhart – preşedintele Organizaţiei Judeţene Maramureş – Forumul Democrat al Germanilor dijn România şi preotul paroh din Rona de Sus, Gheorghe Albiciuc – din partea etnicilor ucraineni. Simpozionul va avea la final şi de o suită de dansuri din repertoriul internaţional susţinut de ansamblul de copii „Dănţăuşii” de la Palatul Copiilor din Baia Mare – profesor coregraf Maria Seraz. De asemenea, simpozionul va fi urmat de un moment artistic susţinut de elevii Şcolii Populare de Artă „Liviu Borlan”, care vor desfăşura ateliere de pictură în aer liber în spaţiul din faţa clădirii Palatului Administrativ Baia Mare, în timp ce colegii lor instrumentişti vor concerta folosind drept scenă scările clădirii. Astfel, băimărenii, şi nu doar ei, vor putea asista la o demonstraţie de artă şi virtuozitate.
Evenimentul desfăşurat sub genericul „Zilele Maramureşului” se desfăşoară în perioada 7-10 mai 2015 şi cuprinde o serie de manifestări, scopul lor fiind promovarea identităţii culturale a judeţului. Centrul de greutate al sărbătorii se va muta în 9-10 mai în Muzeul Satului din Baia Mare, unde vor avea loc Festivalul Dacilor Liberi, concerte, spectacole şi gastronomie tradiţională.