Marinela Roman, funcționar public în cadrul Primăriei Săpânța, declarată incopatibilă de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui ROMAN MARINELA, funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Săpânța, Județul Maramureș, întrucât, începând cu data de 01 iunie 2012, deține, simultan, atât funcția de Contabil șef în cadrul Primăriei Comunei Săpânța, cât și funcția de Contabil șef în cadrul Școlii Gimnaziale Săpânța.

Astfel, ROMAN MARINELA a încălcat atât dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează […] în cadrul autorităților sau instituțiilor publice”, cât și dispozițiile art. 97, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de deminitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit”.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ROMAN MARINELA nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole