Ieri, în jurul orei 09,00, în Borșa a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea a trei persoane.
Un bărbat de 37 de ani se deplasa cu un ansamblu rutier, format din tractor prevăzut cu remorcă, ambele neînmatriculate sau neînregistrate, pe strada Băiței din localitate.
Pe un sector de drum neamenajat, într-o curbă la stânga, a acroșat cu roata un stâlp de fier de pe partea stângă a drumului și remorca s-a răsturnat. În urma impactului, trei bărbați, pasageri în remorcă, au suferit leziuni corporale. Ei au fost transportați la spital unde doi au rămas internați.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.