Un grup de 18 elevi din judeţele Satu Mare, Bihor, Cluj şi Maramureş aflaţi în tabără de vară în localitatea Cavnic, au petrecut marţi 30 iunie a.c. câteva ore în compania jandarmilor montani din cadrul Postului Montan de Jandarmi Cavnic.
În după-amiaza zilei de ieri, jandarmii din cadrul Postului Montan de Jandarmi Cavnic, au desfăşurat diverse activităţi împreună cu cei 18 copii cu vârste între 8 şi 14 ani, aflaţi în tabără, care sunt cazaţi în zona pârtiilor de schi din Cavnic.
Tinerilor le-au fost prezentate aspecte cu privire la atribuţiile ce revin jandarmilor montani, dotarea specifică Jandarmeriei Montane, zona de responsabilitate ce revine Postului Montan de Jandarmi Cavnic, precum şi diferite activităţi referitoare la supravieţuire în mediul montan, orientare în teren după indicii din natură, orientare în teren după hartă cu ajutorul busolei.
De asemenea tinerii din tabără au fost instruiţi de către jandarmi cum să acorde primul ajutor, cum să alarmeze echipele de salvare în caz de nevoie, pericole la care se expun pe timpul deplasărilor pe munte.