Medalie de aur pentru Rebeca Brata la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor

În perioada 26 iunie – 05 iulie 2015, în Fairfax County, Virginia, (SUA) se desfăşoară competiţia sportivă World Police and Fire Games. Poliţişti şi pompieri din peste 50 de ţări, concurează pentru obţinerea titlului de campion mondial, la cele 62 de sporturi propuse.
Astfel, la data de 27 iunie, George Mason University a găzduit campionatul de judo, iar Poliţia Română a fost reprezentată de maramureşeanca Brata Rebeca, agent de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare – Biroul de Ordine Publică, legitimată în cadrul C.S.M. Baia Mare şi membră a Clubului Dinamo.
Munca tenace şi eforturile sportive ale poliţistei au fost răsplătite. Calităţile sportive i-au adus şi de această dată cel mai înalt loc pe podium.
Agentul de poliţie Brata Rebeca a câştigat patru meciuri, învingând prin „ippon” reprezentantele Taiwanului, Braziliei, Indiei şi la puncte reprezentanta Statelor Unite ale Americii.
Medalia de aur câştigată confirmă încă o dată valoarea şi încununează eforturile de pregătire continuă ale poliţistei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole