Poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au identificat ieri, 15 iulie, patru tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani, bănuiţi de comiterea mai multor furturi.
Activităţile de investigare efectuate de poliţişti au relevat că tinerii, domiciliaţi în Sighetu Marmaţiei şi Săliştea de Sus, ar fi sustras în perioada ianuarie – martie a.c. un televizor de la un bar de pe raza municipiului, un acumulator de la un mini-excavator ce aparţinea unei societăţi comerciale şi şase butelii din rastelul aflat în faţa unui magazin.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere.