În cadrul campaniei preventiv-educative desfăşurată de către Jandarmeria Maramureş pe timpul vacanţei de vară, „Tabere în siguranţă alături de jandarmii maramureşeni”, în perioada 13 – 20 august a.c., au avut loc trei întâlniri ale jandarmilor cu grupurile de copii şi tineri.
În localitatea Cavnic, reprezentanţii Postului Montan de Jandarmi Cavnic, au desfăşurat în ziua de 13 august a.c., activităţi cu un grup format din 36 de copii din judeţul Constanţa, aflaţi în tabără de vară. Jandarmii montani le-au prezentat copiilor cu vârste cuprinse între 10-11 ani, aspecte referitoare la reguli de conduită în mediul montan şi protejarea acestuia; tehnici esenţiale de supravieţuire în mediul montan; dotarea minimă obligatorie pe un traseu montan ; locul recomandat pentru instalarea unei tabere ; măsuri întreprinse în cazul muşcăturii de către şerpi veninoşi, precum şi elemente de bază pentru consumarea apei din fântâni şi văi de munte.
În ziua de marţi 18 august a.c., la Mănăstirea Rohiţa, în cadrul taberei organizate de către Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, intitulată „Întâlnire a tinerilor creştini ortodocşi”, a avut loc o întâlnire la care au participat alături de preotul Gavril Băban – inspectorul eparhial pentru catehizarea tineretului, preotul militar dr. Achim Daniel şi reprezentanţi ai Jandarmeriei din oraşul Târgu Lăpuş. Celor 50 de tineri participanţi, le-au fost prezentate aspecte de interes referitoare la instituţia Jandarmeriei Române, avantajele urmării unei cariere militare în profesia de jandarm, teme privind prevenirea violenţei, cum să folosim şi să ne protejăm de eventualele pericole ce pot apărea folosind reţelele de socializare, evitarea unor situaţii neplăcute în care ar putea fi implicaţi precum şi alte sfaturi utile necesare vârstei lor.
O altă activitate de acest gen a avut loc în ziua de miercuri 19 august a.c., în Staţiunea Izvoare, unde reprezentanţii Jandarmeriei Maramureş s-au întâlnit cu un grup format din peste 60 tineri, din municipiul Baia Mare, practicanţi ai sporturilor rugby şi volei, cărora le-au fost prezentate teme referitoare la rolul şi misiunile Jandarmerie Române, avantajele urmării unei cariere militare în profesia de jandarm, li s-au prezentat teme privind prevenirea violenţei şi a delicvenţei juvenile. Subofiţerii din cadrul Postului Montan de Jandarmi Şuior – Mogoşa, i-au instruit pe tineri cu privire la acordarea primului ajutor şi metodele de transportare a persoanei accidentate, dar şi cum să alarmeze echipele de salvare în caz de nevoie, pericole la care se expun pe timpul deplasărilor pe munte, diferite procedee şi tehnici de supravieţuire în mediul montan, precum şi orientarea în teren după indicii din natură, modul de semnalare a prezenţei animalelor periculoase şi reacţia acestora la contactul cu oamenii.