În perioada 25 – 27 septembrie a.c., jandarmii maramureşeni au desfăşurat o serie de acţiuni specifice pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului nostru.
Principala misiune a constituit-o asigurarea ordinii publice la Festivalul Sărbătoarea Castanelor desfăşurată în municipiul Baia Mare. Diversitatea evenimentelor culturale şi sportive a impus prezenţa efectivelor de jandarmi şi în alte 6 misiuni de asigurare a climatului de ordine, respectiv două misiuni de restabilire a stării de normalitate.
Potrivit competenţelor legale, jandarmii maramureşeni aflaţi în dispozitivele de ordine publică din mediul urban şi rural au fost solicitaţi să intervină în diverse situaţii de tulburare a liniştii publice, scandaluri, conflicte verbale generate de injurii şi expresii jignitoare, alungare din locuinţă a unui copil minor. Fără a fi impresionaţi de atitudinea persoanelor implicate în comiterea acestor fapte antisociale, au fost aplicate un număr de 21 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61 din 1991 republicată, dar şi a Legii nr. 171 din 2010 (ridicare de resturi de exploatare din mediul rural). S-au semnalat şi cazuri izolate în care, după contactul verbal cu forţele de ordine, pentru persoanele implicate s-a dispus măsura conducerii acestora la sediul poliţiei municipiului Baia Mare în vederea luării măsurilor legale.
Cerșetori amendați de polițiștii băimăreni
Fapta de apelare, în mod repetat, la mila publicului de către o...
Deschide