Federația VOLUM – Federația organizațiilor care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România, în parteneriat cu organizațiile Team For Youth Association și Autism Baia Mare și organizează în data de 07 octombrie un eveniment local pentru prezentarea și promovarea instrumentelor și a oportunităților care vin în sprijinul organizațiilor neguvernamentale care lucrează cu voluntarii și, de asemenea, în sprijinul persoanelor care doresc să desfășoare activități de voluntariat. Evenimentul se va desfășura, începând cu ora 09.30, la Biblioteca Județeană Petre Dulfu..
Acest eveniment face parte din Caravana „Pune ORAȘUL TĂU pe Harta Voluntariatului”, care se va desfășura în 12 orașe din România: București, Bacău, Iași, Oradea, Baia Mare, Cluj Napoca, Alba Iulia, Timișoara, Craiova, Brașov, Sf. Gheorghe, Constanța și va avea parte de câte o zi de evenimente în fiecare oraș. Caravana face parte din proiectul „Harta Voluntariatului”, desfășurat de Federația VOLUM, proiect finanțat prin Granturile SEE 2009- 2014 în cadrul Fondului ONG (www.fondong.fdsc.ro) în România, cu suma de 72, 454.36 Euro.
În cadrul evenimentului, reprezentanții instituțiilor publice, membrii organizațiilor neguvernamentale de la nivel local și voluntarii vor putea afla mai multe despre platforma hartavoluntariatului.ro, care are drept scop corelarea cererii și a ofertei de voluntariat, la nivel național, dezvoltând astfel mișcarea de voluntariat din România și care poate fi accesată începând cu prima zi a Caravanei – 28 septembrie. De asemenea, în cadrul Caravanei, participanții vor fi informați cu privire la certificatul de voluntariat, care este obligatoriu, la cererea voluntarilor, conform Legii
Voluntariatului 78/2014, pilotat în ultimele luni de peste 100 de organizații neguvernamentale și care va putea fi eliberat de pe platforma hartavoluntariatului.ro.
De asemenea, evenimentul va cuprinde un atelier pe tema discursului instigator la ură și a extremismului și modalitatea prin care voluntariatul (indiferent de vârstă) și implicarea în comunitate vin în sprijinul campaniei Comisiei Europene No Hate Speech Movement (http://nohatespeechmovement.org/).
„Odată cu platforma harta voluntariatului.ro se impunea și o caravană națională de promovare a voluntariatului și a oportunităților create de Federația VOLUM special pentru a veni în sprijinul sectorului neguvernamental. Cred cu tărie că pentru a crește mișcarea de voluntariat din România este nevoie să ne unim cu toții forțele, să lucrăm împreună la o comunicare eficientă și să contribuim, fiecare cum poate, la un produs, o mișcare, un demers. Caravana își propune să aducă organizațiile, instituțiile și voluntarii la aceeași masă, să identifice nevoi, oportunități și resurse
pentru a dezvolta construcția care se numește Voluntariat.” Ana-Maria Grădinariu, Coordonator Programe, Federația VOLUM.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, prin Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret și prin susținerea din partea organizațiilor neguvernamentale din cadrul fiecărui oraș: Fundația de Sprijin Comunitar Bacău, Asociația pentru Dezvoltare Activă, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Salvați Copiii Iași, Team 4 Youth, Autism Baia Mare, Fundația Comunitară Oradea, Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Oradea, Asociaţia Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, ProVobis – Centrul național de resurse pentru voluntariat,
Asociaţia SM Speromax Alba, Institutul Intercultural Timișoara, Centrul pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă, Centrul Educațional de Resurse & Training, Hospice Casa Speranței Brașov, Centrul de Copii și Tineret Sfântul Sebastian, Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă Alutus, Comitetul Național Român pentru Drepturile
Copilului – Filiala Constanța, Asociaţia copiilor şi tinerilor cu diabet din judeţul Constanţa ”Sweet Land”, Asociația Civicum Voluntaris.