Ieri, în jurul orei 13.00, pe raza localităţii Remeţi a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.
Un borşean, care conducea un autoturism pe DN 19, pe raza localităţii Remeţi, într-o succesiune de curbe uşoare, a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil izbindu-se de un parapet metalic şi a plonjat în valea de pe partea stângă a direcţiei de mers.
În autoturism se afla şi o pasageră în vârstă de 56 de ani. În urma impactului, şoferul, în vârstă de 61 de ani, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.