Scandaluri produse în liceele Marmaţia și Forestier din Sighetu Marmației

Marţi, 14 decembrie a.c., la orele 09.30, un echipaj de jandarmi a fost sesizat telefonic despre existenţa unui conflict între două eleve în curtea Liceului Tehnologic Marmaţia. La faţa locului, forţele de ordine au identificat persoana implicată în starea conflictuală, respectiv Diana G., de 15 ani, din localitatea Remeţi. Pe fondul unor neînţelegeri, tânăra a adresat cuvinte şi expresii jignitoare colegei sale, fiind implicate în disputa verbală partea maternă. Jandarmii sigheteni au acţionat pentru aplanarea stării conflictuale care putea degenera în fapte antisociale mai grave, aplicând măsura de sancţionare cu amendă contravenţională conform Legii nr. 61/1991, republicată, art.2, pct.1şi art.3, lit. b.
La orele 12.30, o altă sesizare telefonică semnala faptul că doi tineri consumă alcool în faţa Liceului Tehnologic Forestier aflat pe strada Bogdan Vodă din municipiul Sighetu Marmaţiei. Patrula de jandarmi s-a deplasat la faţa locului, unde au fost identificaţi cei doi tineri de 16 ani ca fiind elevi ai liceului respectiv. Jandarmii au aplicat măsura sancţionării cu amenzi contravenţionale pentru faptele care contravin Legii nr. 61 / 1991, republicată, art.2, pct.23 şi art.3, lit. e.
O altă patrulă de jandarmi a fost sesizată telefonic la orele amiezii pentru aplanarea unui conflict la Liceul Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației. Sosiți la fața locului, jandarmii l-au identificat pe sigheteanul Marian B., de 15 ani, elev la instituția de învățământ respectivă. În fapt, elevul aflându-se în incinta liceului a provocat scandal, i-a adresat expresii şi cuvinte jignitoare şi l-a îmbrâncit pe un coleg.
Totodată, în urma unei sesizări, jandarmii din patrula de ordine publică l-au identificat pe tânărul Vasile B., de 22 ani, din Sighetu Marmației. Acesta a pătruns fără drept în incinta Liceului Tehnologic Marmaţia,a adresat cuvinte jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa elevului agresat de colegul lui. Intervenția jandarmilor a calmat spiritele încinse, aplicând măsurile de sancționare contravențională prevăzute de Legea nr. 61/1991, republicată.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole