Sarasău: A traversat neregulamentar şi a fost accidentată

O femeie din localitatea Sarasău, care a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure, a fost grav accidentată de un autoturism.

Ieri după masă, la ora 17.35, poliţia a fost sesizată prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112 că, pe DN 19, în localitatea Sarasău a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă.
Un bărbat de 45 de ani din Săpânţa, care conducea un autoturism pe DN 19, a surprins şi accidentat o femeie în vârstă de 87 de ani care s-a angajat în traversarea drumului fără să se asigure.
Victima a fost transportată la Spitalul din municipiul Sighetu Marmaţiei şi ulterior transferată la Spitalul Judeţean Baia Mare.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole