În timpul unor activităţi pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic, poliţiştii din Bârsana au identificat un bărbat din localitate bănuit că ar fi tăiat fără drept şi sustras mai mulţi arbori din proprietatea Ocolului Silvic Mara.
Ieri, 17 decembrie, poliţiştii din Bârsana s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar penal cu privire la comiterea infracţiunii de tăiere fără drept şi furt de arbori.
Verificările şi investigaţiile efectuate de poliţişti au relevat că un bărbat de 48 de ani din localitate, ar fi tăiat şi sustras fără drept 82 de arbori de esenţă stejar şi fag, verzi şi nemarcaţi, din locul numit „Rânşor”, proprietatea Ocolului Silvic Mara.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la valoarea de 1 700 de lei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului iar la finalizarea lor vor propune măsuri.