Persoane accidentate pe pârtia din Cavnic, salvate de jandarmii montani

Sâmbătă, 19 decembrie a.c., în jurul orei 12.35, în timpul serviciului de patrulare în zona pârtiei de schi Icoana din localitatea Cavnic, s-a semnalat faptul că o persoana de sex feminin care în timp ce cobora cu un colac pe pârtia Tuby, a căzut de pe colac, iar la ridicare se ţinea cu mâna dreaptă de umărul stâng in timp ce se deplasa spre ieşirea partiei de tuby. Persoana în cauză se afla la altitudinea de aproximativ 1000 m, pe latura N-E a versantului, la baza pârtiei, temperatură aproximativă 5 grade Celsius, persoana în cauză era echipată cu costum de schi, fără cască.
Fetiţa de 13 ani, din judeţul Satu Mare, în lacrimi, acuza dureri mari. În urma evaluării primare s-a constatat că în zona umărului stâng prezenta dureri la palpare şi că prezintă o deformare. În urma imobilizării braţului cu faşă, tânăra s-a deplasat împreună cu profesorii care o însoţeau la Spitalul Judeţean de Urgenţă “dr. Constantin Opriş” Baia Mare pentru investigaţii amănunţite, refuzând categoric sprijinul de specialitate al unei ambulanţe.
Duminică, 20 decembrie a.c., în jurul orei 17.10, patrula jandarmilor montani aflată în serviciu în zona pârtiei Icoana, din staţiunea Cavnic, a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană de sex masculin este accidentată pe pârtia de schi Icoana. A fost localizată persoana în cauză ce se afla pe pârtia de tubby la altitudinea de aproximativ 1000 m, pe latura N-E a versantului, la baza pârtiei, temperatura aproximativă 0 grade Celsius, lumină artificială, zăcând pe spate şi acuzând dureri în zona umărului drept. În urma evaluării primare s-a constatat faptul că victima prezenta o deformare a umărului drept pentru care i-a fost imobilizat. Jandarmii împreună cu reprezentanţii Salvamont, i-au acordat primul ajutor tânărului băimărean de 23 ani, prin imobilizarea membrului superior de corp şi transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, pentru îngrijiri medicale şi efectuarea investigaţiilor de specialitate.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole