Duminică, 24 ianuarie a.c., la orele 15.30, în timp ce executau serviciul de patrulare în zona pârtiei de schi « Icoana» din localitatea Cavnic, un membru al echipajului Salvamont a solicitat telefonic jandarmii montani din cadrul Postului Montan Cavnic pentru a acorda sprijin în transportarea unei persoane de sex feminin ce s-a accidentat pe pârtia de schi. Persoana în cauză acuza dureri insuportabile la membrul inferior stâng, în zona tibiei. După acordarea primului ajutor medical efectuat prin imobilizarea membrului cu atele, aceasta a fost transportată cu achia la baza pârtiei după care într-un punct de prim ajutor medical. Ulterior, tânăra accidentată, în vârstă de 28 ani, din Cavnic, a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean „dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, pentru investigaţii de specialitate. Persoana în cauză se afla la altitudinea de aproximativ 980 m, pe latura N-V a versantului, pe pârtia de schi, temperatură aproximativă -8 grade Celsius.
Băimărean reținut pentru 24 de ore de polițiști
Ieri, 04 februarie, polițiștii din Baia Sprie au luat măsura reținerii...
Deschide