20 de lucrări ştiinţifice, la simpozionul de deschidere a Zilelor Maramureşului

Dacă prima ediţie a Zilelor Maramureşului a fost derulată sub semnul multiculturalismului, cea de-a doua ediţie are în prim-plan costumul tradiţional, subiect pe tema căruia se organizează şi simpozionul de deschidere al sărbătorii.

Vineri, în prima zi a sărbătorii, va avea loc în sala de şedinţe a Palatului Administrativ Baia Mare simpozionul „Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România”, la care vor fi prezentate 20 de lucrări ştiinţifice. Pentru a vorbi despre costumul tradiţional vor veni etnologi, muzeografi, cadre universitare şi cercetători de la muzee şi instituţii de specialitate din Bucureşti, Cluj Napoca, Zalău, Satu Mare, Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. Evenimentul se va desfăşura în două etape: prima parte va avea loc la Consiliul Judeţean Maramureş, urmând că partea a doua să se deruleze în Muzeul Satului din Baia Mare. În cadrul evenimentului va fi lansată cartea „Portul popular din zona etnografică Maramureș”, (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației) a autoarei Ioana-Maria Dăncuş. Se doreşte ca lucrările susţinute la simpozionul din acest an să fie adunate într-un volum colectiv a cărei lansare să fie făcută la următoarea ediţie a Zilelor Maramureşului.

O paradă a portului popular se va desfăşura sâmbătă 7 mai, începând cu ora 17.00, cu pornire de la Consiliul Judeţean Maramureş pe următorul traseu: strada Gheorghe Şincai, Centrul Vechi, Podul Viilor, Parcul Regina Maria, Muzeul Satului Baia Mare. Din paradă nu vor lipsi costume care au aparţinut unor mari artişti ai Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania: Valeriu Buciu, Nicu Moldovan, Angela Buciu etc. Unul din punctele de atracţie a serii va fi parada modei cu ţinute de inspiraţie etno, realizate de creatoarea Doina Levintza, cu începere de la ora 18.00.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole