Ieri, 11 mai, poliţiştii din Vişeu de Sus au desfăşurat activităţi specifice pe principalele artere de circulaţie de pe raza oraşului, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistării şoferilor care conduc neregulamentar autovehicule pe drumurile publice.
Astfel, poliţiştii au controlat peste 50 de autovehicule iar în urma verificărilor efectuate au constatat mai multe abateri la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Şoferii care au încălcat normele rutiere au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de aproximativ 8 000 de lei.
La Baia Mare, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea pietonilor care traversează neregulamentar şi în acelaşi timp a şoferilor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor. Astfel, au fost constatate 40 de contravenţii şi au fost aplicate amenzi în valoare de peste 7 200 de lei.