Un tânăr din Baia Mare este cercetat pentru distrugerea mai multor autoturisme. El a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.
La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 01.40, poliţia a fost sesizată că o persoană loveşte şi distruge componente de la mai multe autoturisme parcate pe strada George Coşbuc.
Imediat, la locul indicat s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică care a constat că sesizarea se confirmă şi a surprins în flagrant un tânăr de 22 de ani, din Baia Mare. Acesta a provocat distrugeri la 11 autoturisme.
Ieri, tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.