45 de permise de conducere reținute ieri de polițiști în Baia Mare, Dragomirești și Fărcașa

În scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistării conducătorilor auto care încalcă legislaţia rutieră în vigoare sau care conduc autovehicule pe drumurile publice fără a respecta normele tehnice, ieri, 08 august, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare şi cei din Dragomireşti şi Fărcaşa au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acţiunii au fost reţinute 45 de permise de conducere pentru diverse abateri şi au fost reţinute 6 certificate de înmatriculare. De asemenea poliţiştii au aplicat 68 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 25 000 de lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea priorităţii de trecere pietonilor, depăşirea limitei legale de viteză şi nerespectarea prevederilor privind normele tehnice.

De asemenea, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările în cazul unui băimărean de 41 de ani, depistat la volanul unui autoturism chiar dacă nu deţine permis de conducere şi în cazul altor doi bărbaţi din Baia Mare şi Băiţa de sub Codru depistaţi în timp ce conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole