Maramureș: Dezbatere publică în vederea elaborării unei viitoare Strategii Miniere 2017-2035

Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a organizat joi, 11 august, la Palatul Administrativ din Baia Mare, o dezbatere publică – preconsultare comunitară cu privire la viitoarea strategie pentru un minerit modern, în contextul european actual. Minitserul Economiei are printre prioritățile din anul 2016 și promovarea Legii Minelor și a Strategiei Miniere 2017-2035, pentru care propune viziunea: “România 2035 – țara cu minerit durabil, transparent și curat – factor de progres economic, pentru bunăstarea cetățenilor”.
Dezbaterea a fost moderată de Mihai Sorin Găman, director general adjunct în Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, care a realizat și o prezentare generală a temei. În deschidere, au luat cuvântul Sebastian Mihai Lupuț, prefectul județului Maramureș, și Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Sebastian Mihai Lupuț a precizat: “Până la un moment dat, Maramureșul era un pol de dezvoltare datorită industriei mineritului. Prin prisma muncii pe care am desfășurat-o la ANAF înainte de a deveni prefect, cunosc destul de bine domeniul mineritului maramureșean și activitatea companiei Remin. Închiderea acestei societăți a influențat activitatea economică a întregului județ. De asemenea, au rămas perimetre în cadrul cărora trebuie să continue activitățile de ecologizare, iar pentru acest lucru avem nevoie de finanțare din partea Ministerului Economiei. Toți cei care sunteți astăzi aici (reprezentanți ai UAT-urilor din zonele unde a existat minerit, cunoscători ai domeniului mineritului) aveți ocazia să discutați cu reprezentanții Ministerului Economiei despre ce se va întâmpla cu mineritul în Maramureș: dacă se va redeschide această activitate, dacă mai există forță de muncă în domeniu, situația patrimoniului Remin și a datoriilor companiei, aflate în creștere. Sunt întrebări pe care ar trebui să ni le punem în acest moment. Sper să ajungem la o concluzie și să transmitem poziția celor din Maramureș către Ministerul Economiei.”
Gabriel Zetea a arătat că autoritățile județene au încercat în ultimii ani să impulsioneze redeschiderea măcar parțială a unor perimetre aflate în proprietatea Remin și oferirea lor spre exploatare unor companii private. De asemenea, Zetea a punctat necesitatea elaborării unei strategii integrate, care să prevadă și modalități de pregătire a forței de muncă în domeniu.
Mihai Sorin Găman a subliniat faptul că prin viitoarea strategie se va da dovadă de mai multă transparență, întrucât colaborarea cu societatea civilă poate facilita dezvoltarea activității miniere. Strategia va prevedea obigații ale investitorilor în ceea ce privește transparența, inclusiv în aspectele financiar și fiscal. De asemenea, Legea Minelor va avea un capitol special privind transparența. Actele normative vor trebui să cuprindă, totodată, obligațiile de refacere a mediului și de ecologizare a perimetrelor miniere ale investitorilor.
Partea a doua a întâlnirii a cuprins o secțiune de întrebări și răspunsuri. Mihai Sorin Găman a vorbit despre dorința unităților administrative teritoriale de a primi o parte din redevențele direcționate către bugetul statului și a arătat că ministerul este deschis să poarte o discuție pe această temă, cu toate că resursele sunt ale statului român și de beneficiile exploatării trebuie să beneficieze întreaga populație. De asemenea, Mihai Sorin Găman a spus că este probabil ca, în această toamnă, activele Remin care nu vor fi folosite în cazul unei eventuale reînceperi a activității de minerit să fie scoase la vânzare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole