L-am cunoscut târziu pe Traian RUS, prin toamna anului 2009, la o activitate culturală, care se desfășura la Ulmeni, MM. Ascultându-l atunci, mi-am dat seama imediat cât de implicat era în viața spirituală din Țara Codrului în general și în cea a satului Oarța de Sus, în particular, unde în calitate de dascăl și director al scolii, a format generații întregi de tineri.
A fost pentru mine o mare cinste și onoare ca în scurt timp familiile noastre să se apropie, să se cunoască-n bune și rele și să devină prietene apropiate. Nu era născut în Oarța de Sus, a ajuns să fie „orțan” prin căsătoria cu Terica, cum îi spunem noi, prietenii apropiați, dar, încet, încet, devenise sufletul acestei localități codrene. În anul 2011, împreună cu el, cu Traian Oros și Toma Mărcuș am înființat Asociația Culturală Bodava, devenind și fiind vicepreședinte al ei până acum, la trecerea în neființă. Mi-aduc aminte că era atât de entuziasmat de primul proiect al A.C. Bodava, înființarea unui muzeu al satului în Oarța de Sus, încât a lucrat la amenajarea lui ca un „rob”, cum îi plăcea să spună. Era încântat, căci avea puterea să vadă dincolo de lucrarea culturală realizată, una și mai importantă, reușea să-i implice pe localnici într-o comuniune de simțire și acțiune. Legat de acest proiect, pe care l-a iubit foarte mult și pentru care nu s-a „șinălit”, mi-a mărturisit odată un lucru, care acum, cel puțin pentru mine, are o semnificație profundă… „Milian, mi-a spus el, aici în grădina din spatele muzeului aș vrea să fiu înmormântat, când mi-a veni vremea!…”. Am râs de vorbele lui, însă îi înțelegeam dorința văzându-i implicarea în acea lucrare frumoasă, de suflet pentru el și pentru toți orțenii. „Dragul meu prieten, eu zic să nu le strici obiceiul orțenilor legat de folosirea cimitirului și să te mulțumești cu un … bust, așezat în grădina muzeului…”.
Ce fel de om era prietenul meu, Traian RUS, care ne-a părăsit acum? Un OM de poveste, un profesor care nu s-a mărginit la a dăscăli copiii codrenilor, ci s-a apucat să sape la propriu istoria în ținutul Oarței de Sus. Prin descoperirile arheologice la care a luat parte a ridicat satul la rangul de Capitală a Țării Codrului, cel puțin din punctul de vedere al celor scoase la lumină după aproape șase milenii de uitare. „Sanctuarul de la Ghiile Botii”, descoperit de cel care a fost Traian RUS, alături de colaboratorii și prietenii lui, este unicat în arheologia lumii.
Dar, pe lângă istoria smulsă țărânei, care acum îl cheamă și în curând îl va îmbrățișa, Traian, din dragoste față de semenii și de locurile în care a trăit și pentru care s-a jertfit, cu o sensibilitate și cu o pasiune greu de egalat, s-a ocupat și de o altă lucrare pe care a zidit-o pentru viitor și viitorime. A scos de sub colbul vremurilor, îmbrăcându-le în strai de sărbătoare, tradiții, obiceiuri și întâmplări ale locului aproape uitate. Așa au apărut „Monografia localității Oarța de Sus” și cele două volume „Povești din Țara Codrului” și multe alte scrieri legate de cultura și spiritualitatea românească.
Mi-e greu să cred că acest om pe care l-am simțit alături de mine ca pe un frate, nu mai este, că trebuie să vorbesc despre el la timpul trecut. Știu însă, în același timp, că prin ceea ce mi-a dăruit mie, prietenilor lui, comunității din care a făcut parte, sufletul și amintirea lui nu vor fi înghițite niciodată de valul vremelniciei! Odihnește-te în pace, prieten bun și drag!
Milian OROS
