Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare au prins în flagrant un băimărean care, cu intenţia de a sustrage bunuri, a spart geamul a două autovehicule parcate pe raza municipiului. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat instanţei, care a dispus arestarea preventivă.
Duminică, 28 august, o băimăreancă a sunat la Numărul Unic de Urgenţă 112 după ce a văzut un bărbat care a spart geamul unui autovehicul şi a încercat să deschidă un alt autovehicul. În cel mai scurt timp, un echipaj de siguranţă publică s-a
deplasat la locul indicat, pe strada Păltinişului, şi a prins în flagrant un băimărean de 30 de ani.
Verificările efectuate a stabilit că acesta a spart geamurile triunghiulare laterale de la două autoutilitare cu intenţia de a sustrage bunuri.
Bărbatul a fost reţinut de poliţişti iar pe numele său instanţa a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt calificat şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.