EDITORIAL – Peter Vasile CZOMPA
De ce municipiul Baia Mare nu mai are nici măcar un singur bazin normal de înot, în aer liber?! – acesta este titlul unui articol pe care l-am publicat în urmă cu exact un an, da, fix pe 1 septembrie 2015. Și-a venit 2016, a venit vara, aproape c-a și trecut, credeți că s-a schimbat ceva între timp? Nu, mai nimic în privința acestui subiect, practic absolut nimic nou sub soare, ioc bazin de înot în oraș. Și ce dacă? Așadar, în anul 2009 a fost închis fostul ștrand public din zona centrului vechi, iar în 2012 a fost ultima vară în care a mai fost deschis publicului bazinul olimpic descoperit din centrul nou al orașului. Patru ani, dragilor, au trecut deja patru ani bătuți pe muchie de când autoritățile locale bat câmpii una-ntruna și mint de-ngheață apele, patru ani de când iubitorii înotului nu mai au nici măcar un bazin adevărat de înot, în oraș, subliniez, în oraș, nu la dracu-n praznic! Iată de ce, exact după un an, pur și simplu nu mă pot abține să ”înot” din nou contra curentului… curentul cu minciuni, incompetență și rea-voință produs de cei care nu sunt în stare sau efectiv nu vor ”să umple cu apă, doar în cele trei luni de vară, măcar un singur bazin de înot din oraș” (după cum spun tot mai mulți băimăreni contrariați de acest lucru). Dar hai să schimb un pic linia, doar preț de câteva rânduri…
Baia Mare este municipiu și reședință a județului Maramureș. Baia Mare este un oraș deosebit de frumos, aș zice chiar cochet, situat într-o zonă mai mult decât minunată și pitorească, cu oameni buni și faini, harnici și răbdători… și-aș tot putea continua așa scriind zeci de rânduri despre un oraș aparte, Baia Mare, fiindcă este orașul meu! Al meu și-al tuturor băimărenilor, indiferent că ei trăiesc aici sau au plecat pe-alte meleaguri, indiferent că le place sau nu ce se întâmplă cu și în orașul nostru, indiferent pe cine vor în fruntea orașului, indiferent ce anume dorește fiecare băimărean să se realizeze sau poate să nu se mai facă ori să se schimbe ceva în oraș. Pentru că, într-adevăr, există foarte multe astfel de categorii de doleanțe, părerile sunt împărțite, dezbaterile publice există – și de prea multe ori, din păcate, aceste dispute publice degenerează în scandaluri fără nicio noimă. Și, tot din păcate, dezbinarea asta fără sens în rândul băimărenilor este generată și alimentată din plin, nota bene, tocmai de comportamentul lamentabil, execrabil și infantil al unora din administrația publică locală. Din incompetență, prostie, aroganță, suficiență, inconștiență și/sau interese personale, sforării de culise, politizare excesivă, corupție, beția puterii, cultul personalității ș.a.m.d. Și peste toate: minciună câtă încape! Asta este foarte grav. Iată de ce Baia Mare a ajuns probabil singurul municipiu reședință de județ fără un bazin adevărat de înot, în aer liber. Nu se poate așa ceva! Nu se poate ca vechiul ștrand să fie lăsat în paragină de aproape șapte ani! Nu se poate ca, de patru ani încoace, să nu fie pus la punct și redeschis unicul bazin olimpic de înot, în aer liber, din oraș! Asta e ori incompetență crasă și idioțenie, ori rea-voință și niscaiva interese de culise! M-am săturat să tot aud de-atâția ani că nu sunt bani, că nu e profitabil, că de vină e doar Ministerul Tineretului și Sportului, că fostul primar și ”greaua moștenire”, că viitorul super-aquapark e tot ”pe vine”, că dracu` și lacu`! N-o să mai reiau aici ce-am punctat în articolul de-acum exact un an și nici ce-am scris într-o așa-numită notiță, pe facebook, publicată în 9 august 2015. Însă, apropo de acea notiță, le-aș sugera multora să citească acolo măcar zecile de comentarii postate din august 2015 și până acum; și-o să înțelegeți imediat de ce-am spus asta. Fiindcă o să sintetizez un pic lucrurile, așa, mai ales sub aspectul modului în care percep situația tot mai mulți băimăreni.
Întâi și-ntâi, să separăm subiectul cu vechiul ștrand de problema cu bazinul olimpic descoperit de lângă Sala Sporturilor. În ideea asta, plus în contextul promisiunilor din ultimii cinci ani despre construirea unui aquapark, oare nu era corect și normal ca, până una-alta, cei cu putere decizională să găsească o soluție și în primul rând să redeschidă bazinul olimpic descoperit? Cine anume? Conducătorii Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Maramureș – care are în administrare bazinele olimpice (acoperit și descoperit) – împreună cu Primăria Baia Mare. Soluții? Păi eu, noi să le dăm soluții? Ei pentru ce mama dracului mai ocupă funcțiile alea și sunt plătiți din bani publici? Nu să găsească soluții? Ba da! Și sponsori, și parteneriate (public-private, de exemplu) sau ce s-o putea legal. Dar nu, frate, cei de la DJST o tot țin langa cu ministerul care nu dă bani, în timp ce edilul și șleahta de consilieri municipali, foștii și actualii, adică fix aceeași mâncare de pește, ne tot aburesc cu aquaparkul din poveste! Care poate va fi cândva, poate, când va fi, așa, și până atunci ce? Până atunci avem două variante: ori în oraș la vreo piscinuță de-aia de bălăceală și fițe, unde poți face orice numai să înoți nu, ori valea în afara orașului. Dar noi vorbirăm aici strict de prima variantă, atât. De ce nu se poate? Tot mai multă lume zice că nu se poate – de fapt că nu se vrea – inclusiv fiindcă ar deranja puțintel afacerile celor cu mai noile piscine private din zonă. Alea la care li se face atâta reclamă în paginile de facebook ale unor jurnaliști băimăreni, pe unele site-uri de presă locală și pe posturile tv. Și, evident, exact acolo nu se mai scoate un cuvințel despre subiectul de-aici, vai, ce coincidență drăguță! Nu-i bai, o să mai spun eu încă o dată numele celor cărora le ”datorăm” situația asta stupidă: Cornel Săvoiu (director, de 19 ani în această funcție!), Zamfir Mesaroș (fost director adjunct), Eniko Krizsanovszky (director adjunct) – toți de la DJST Maramureș; fostul primar Cristian Anghel; actualul primar Cătălin Cherecheș; Sorin Ovidiu Andrei – președinte CSM Baia Mare; foști și actuali consilieri municipali. Și alții care, din varii motive, le-au tot cântat în strună celor menționați. A, da, era să uit, și cum rămâne cu povestea Capitală Europeană a Culturii 2021? Oh, păi n-are nicio legătură cu sportul de masă, cu înotul, nu? Și ce dacă ditamai municipiul reședință de județ nu are nici măcar un singur bazin normal de înot, în aer liber? Chiar așa, ce dacă? Poate în 2021?! Nu-i bai, acum e final de sezon, gata, da` o să reluăm povestea și mai vorbim noi la anul, în primăvară, zău dacă nu!
Peter-Vasile CZOMPA
Va urmaresc de ceva vreme.Atitudinea pe care o afisati se suprapun perfect perfect cu multe din nemultumirile unui cetatean onest care vede toata marsavia care se petrece in acest oras icaput pe mana penalilor si slugilor acestora.FELICITARI!! ATI LUCRAT CANDVA LA HERJA?
Domnule Marinescu, în primul rând vă salut și vă mulțumesc pentru aprecieri. Plus cu scuzele de rigoare că vă răspund doar acum (dar mai bine mai târziu decât deloc, nu?). În al doilea rând, sunt onorat că mă urmăriți ”de ceva vreme”, gazetărește vorbind, desigur, și mă bucură concluziile la care ați ajuns. Și fiți convins că indiferent de subiect, indiferent că scriu despre Baia Mare sau despre Maramureș ori pe vreo temă de interes la nivel național, exact la fel procedez întotdeauna. Acum, legat de subiectul de-aici, să știți că voi continua și în acest an demersul jurnalistic pe care l-am pornit mai demult, asta până când autoritățile și cei în măsură să ia deciziile necesare vor face ceva concret. Nu se poate ca în municipiul Baia Mare să nu mai existe de câțiva ani nici măcar un singur bazin de înot, funcțional, în aer liber, adică un bazin olimpic adevărat! Deci, voi continua și în 2017 cu acest subiect… P.S.: Referitor la întrebarea dv. din final, răspunsul meu e da.