Aseară, în jurul orei 23.50, poliţia a fost sesizată prin SNUAU 112 că pe strada Dragoş Vodă din municipiul Sighetu Marmaţiei s-a produs un accident rutier.
Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs datorită vitezei neadaptate la condiţiile de drum. Un tânăr de 32 de ani, aflat la volanul unui autoturism, într-o curbă uşoară la dreapta a pierdut controlul direcţiei de mers, a derapat şi a intrat în coliziune cu copacii din partea stângă a drumului fiind apoi proiectat în gardul unui imobil.
Şoferul a suferit leziuni corporale şi a beneficiat de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Lui i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, verificările efectuate au relevate că sigheteanul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.