Volei: Știința Explorări primește vizita echipei CSM București (sâmbătă, ora 18)

Știința Explorări va juca pe teren propriu în compania echipei CSM București, în cadrul etapei a 8-a a campionatului diviziei A1. Meciul se va desfășura sâmbătă, de la ora 18, și va fi arbitrat de Alin Mateizer (Ploiești) și Ionuț Buciu (Zalău). Observator FRV la această partidă va fi Ioan Buhățel (Dej).

Băimărenii, care ocupă locul 10 cu 6 puncte, vizează al treilea succes consecutiv din acest campionat, care să le îmbunătățescă zestrea destul de săracă de puncte. Explorări nu va avea însă o misiune facilă, oaspeții având un parcurs peste așteptări în acest sezon. Profitând și de un program ceva mai ușor, bucureștenii au adunat până acum 14 puncte, cu care ocupă poziția a 5-a în ierarhia primei divizii.

Întâlnirea cu CSM București reprezintă pentru voleibaliștii antrenați de Marius Botea și Sorin Pop debutul unei serii solicitante de 4 meciuri pe care le vor juca în doar 8 zile, serie ce mai include dubla de pe teren propriu cu Piatra Neamț din sferturile Cupei României (21 și 22 noiembrie) și partida de campionat de la Caransebeș (26 noiembrie).

Programul etapei a 8-a (sâmbătă, 19 noiembrie):

– Steaua – Unirea Dej (ora 16)

– SCMU Craiova – VCM LPS Piatra Neamț (ora 17)

– Știința Bacău – Banatul Caransebeș (ora 17)

– CSVM Zalău – Universitatea Cluj (ora 18)

– Tricolorul Ploiești – Arcada Galați (ora 18)

– Știința Explorări – CSM București (ora 18, LIVE-SCORE pe www.stiintaexplorari.ro)

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole