În Baia Mare se dorește realizarea unui Monument al Unirii

În acest moment, se are în vedere realizarea, în Baia Mare, a unui Monument al Unirii, în preajma căruia să poată fi organizate ceremonii la diverse sărbători legale.
Intenția a fost dezvăluită de Ioan Marchiș, director executiv, Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, la ședința Colegiului Prefectural Maramureș, care a avult loc azi.
În Baia Mare, cel mai important monument de for public este Grupul Statuar “Sfatul bătrânilor”, situat lângă Palatul Administrativ, care nu are probleme deosebite de conservare, dar nu este suficient pus în valoare. Monumentul Ostașului Român are foarte mari probleme de conservare, dar și de altă natură, existând păreri conform cărora acesta este un monument de influență rusă. Totuși, în Baia Mare nu există un monument mai de amploare potrivit pentru organizarea unor ceremonii militare și religioase. Pentru monumentele din Parcul Regina Ana nu s-au alocat niciodată bani pentru conservare, uneori fiind vandalizate.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole