Ideea valorificării culturii populare în formele vieţii contemporane şi-a găsit o concretizare fericită prin iniţierea în anul 1969 a Festivalului folcloric de datini şi obiceiuri de iarnă de la Sighetu Maramţiei, organizat la cumpăna dintre ani, în miezul sărbătorilor tradiţionale din luna decembrie.
Festivalul de la Sighetu Marmaţiei este printre primele de acest gen din ţară, modelul acestiuia fiind preluat apoi şi de alte judeţe ale ţării cu puternice zone de tradiţie ca Suceava, Argeş, Mureş, Ialomiţa şi altele. Acest festival îşi are rădăcina în bogăţia datinilor şi obiceiurilor de iarnă foarte bine păstrate în Maramureş, dar şi în tradiţia organizării unor serbări cu prilejul Crăciunului ce au mai avut loc în Sighetu Marmaţiei sub organizarea primăriei locale, încă de prin anii de după Marea Unire. În zilelede 27-28 decembrie 1969 au avut loc primele manifestări din cadrul „Festivalului datinilor şi obiceiurilor de iarnă”, ce avea să intre apoi în tradiţie, ajungându-se în prezent la ediția 48-a.
Ca în fiecare an, festivalul are în program manifestări cultural-artistice sub genericul „SĂRBĂTOARE ÎN MARAMUREȘ !” care a cuprins (pe parcursul lunii decembrie) simpozioane, expoziții de artă plastică, concerte de colinde, concursuri tematice, concerte de colinde, concursul național de datini și obiceiuri de iarnă al copiilor, programul finalizându-se în zilele de 27-28 decembrie cu manifestările ce reprezentă punctul culminant al Festivalului MARMAȚIA 2016.
Sighetenii și oaspeții veniți de pe toate văile Maramureșului, din șapte județe ale țării și din străinătate, vor putea participa la „TÂRGUL DE ARTĂ POPULARĂ”, din parcul central al orașului, la alaiul grupurilor de colindători și al formațiilor de datini și obiceiuri de iarnă (33 de grupuri), care se va desfășura în centrul vechi al orașului . Pe scena din parcul central va avea loc între orele 15,00- 17,00 un spectacol de datini și obiceiuri de iarnă- selecţii din programul formaţiilor participante din județ și din țară iar de la ora 18,00 la 20,00, SPECTACOLUL DE GALĂ prezentat de formaţii artistice invitate la festival şi artiștii: Gheorghe Turda, Aurel Tămaș, Ioan Sas, Ilena Matus. Seara se va încheia cu un foc de artificii.
În zia de 28 decembrie în sălile de conferințe a Muzeul Maramureșului
se va desfășura sesiunea de comunicari pe teme de obiceiuri şi datini de iarnă, etnografie si istoria culturii. Cu acest prilej se vor marca și 45 de ani de la deschiderea Expoziției de Etnografie a Muzeului Maramureșului.
Festivalul datinilor de iarnă de la Sighetu Marmației a devenit el însuși un obicei, organizatorii încercând să păstreze autenticul, fomele care l-au consacrat, chiar dacă s-au mai încercat unele innovații, fie din dorința de a schimba, fie din necunoașterea obiectivelor pe care și le-a propus, încă de la prima ediție, acest festival.
Nota dominantă a acestor sărbători este caracterul naţional. Izvorâte din vechi tradiţii populare, reînviate sau organizate în forme noi, ori create din nou cu elemente ale celor vechi, tradiţiile nu mai sunt ale locului, ale satului sau văii unde au loc cum au fost cele de altădată, ci a neamului, ale ţinutului, ale ţării întregi. Sunt naţionale prin esenţa lor, dar şi prin rezonanţa pe care o capătă în viaţa culturală de azi a ţării, prin locul pe care-l ocupă în cultura contemporană românească.
În organizarea festivalului de la Sighetu Marmaţiei ca obicei şi datină de iarnă, trebuie să se ţină seama de transpunerea obiceiurilor în mediu urban, într-un nou spaţiu şi timp, de diferenţele de context cultural, de valorificarea modalităţilor de expresie, de raportul dintre „actori” şi spectatori, cu accent pe autentic. Cercetarea ştiinţifică îmbinată cu punerea în valoare prin mişcarea artistică de amatori, oferă obiceiurilor incluse în Festival, nu numai autenticitate ci şi valoare artistică deosebită.
Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă de la Sighetu Marmaţiei a devenit un semn al locului, dovadă a puterii de creaţie şi a permanenţei, dar şi un semn al solidarităţii spirituale, a unităţii şi continuităţii noastre pe întregul pământ românesc!
Organizarea și în acest an a Festivalului de la Sighetu Marmației se datorează sprijinului acordat de către Consiliul Județean Maramureș și organizatorilor locali, Consiliul Local, Primăria și Centrul Cultural din Sighetu Marmației .
27 decembrie 2016,
Ora 10,00-10,30, parcul din centrul oraşului
TÂRG DE ARTA POPULARĂ
Ora 11,00-12,30, Sala TRANZIT a Primăriei Sighetu Marmației
Primirea specialiştilor şi a reprezentanţilor grupurilor de colindători
Ora 12,30, Platoul din fața Primăriei Sighetu Marmației
Primirea pluguşorului şi a colindătorilor din Vadul Izei şi Valea Stejarului, trâmbitele din Strâmtura
Ora 12,45, Deschiderea oficială a alaiului datinilor de iarnă
Ora 13,00-14,30, Centrul oraşului
Alaiul datinilor de iarnă
Ora 15,00 – 17,00, Scena în aer liber din centrul oraşului
Spectacol de datini și obiceiuri de iarnă- selecţii din programul formaţiilor participante.
Ora 18,00-20,00: Scena în aer liber din centrul oraşului
Spectacol de gală prezentat de formaţii artistice invitate la festival şi Gheorghe Turda, Aurel Tămaș, Ioan Sas, Ilena Matus
Ora 20,00, Foc de artificii – în centrul oraşului.
28 decembrie 2016 ,
Orele 10,00 – 20,00, Muzeul Maramureșului- sălile de conferințe
45 de ani de la deschiderea Expoziției de Etnografie a Muzeului Maramureșului
Sesiunea cu caracter international, de comunicari pe teme de obiceiuri şi datini de iarnă, etnografie si istoria culturii.