Subprefectul Gavriș Ardelean s-a întâlnit cu însărcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România, Yevghen Levytskyi

Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România, Excelența Sa Yevghen Levytskyi, a fost primit vineri, 24 martie, la Palatul Administrativ, de subprefectul județului Maramureș, Gavriș Ardelean. Din delegație au mai făcut parte Nicolae Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Miroslav Petrețchi, președintele organizației județene Maramureș a UUR și Liviu Romaniuc, președintele organizației Tineretul Ucrainean din România din cadrul UUR. Excelența Sa Yevghen Levytskyi se află pentru prima oară în Maramureș, urmând să participe la acțiunea culturală organizată de UUR pentru a-l omagia pe poetul național al ucrainenilor, Taras Șevcenko. De asemenea, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în România va vizita liceul ucrainean din Sighetu Marmației și localitățile în care trăiesc etnicii ucraineni.
Subprefectul Gavriș Ardelean le-a vorbit oaspeților despre relațiile dintre Maramureș și Ucraina, care se desfășoară sub auspicii cât se poate de bune.
Excelența Sa Yevghen Levytskyi a mulțumit conducerii județului pentru atenția pe care o acordă comunității ucrainene din zonă. El a arătat că dinamica relațiilor economice bilaterale este una bună, importurile și exporturile dintre cele două țări crescând semnificativ în ultimul timp.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole