În anul 2017 Serviciul Rutier Maramureş şi-a stabilit ca obiectiv principal combaterea sistematică a principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti, prin organizarea şi executarea de acţiuni şi controale în mediile de producere ale acestora (urban, rural, în afara localităţilor).
Pe cale de consecinţă, în perioada 31 martie – 02 aprilie au fost organizate acţiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză şi pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice/drogurilor, aparatele radar din dotarea poliţiei maramureşene fiind amplasate în special pe tronsoanele de drum cu risc major în producerea accidentelor rutiere pe fondul vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Acţiunile s-au soldat cu constatarea a 467 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de peste 170 000 lei. Ca măsură complementară, au fost ridicate în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 30 de permise de conducere, din care 10 pentru depăşirea limitei legale de viteză.
Totodată, poliţiştii rutieri au întocmit 11 dosare penale pe numele unor conducători auto care au săvârşit infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice: şase dosare penale pentru conducere fără permis, patru dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului şi un dosar penal pentru punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.