Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, prefectul județului Maramureș, Sebastian Lupuț și primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș au avut o întrevedere joi, 25 mai 2017, cu Excelența Sa Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone în Romania, în cabinetul președintelui Consiliului Județean. E.S. Marcin Wilczek a venit însoțit de Dorota Jeżyk, funcționar al Ambasadei Poloniei, iar discuțiile s-au întins pe parcursul unei ore, fiind abordate teme de interes local și general.
Ambasadorul Republicii Polone a arătat că nu se află pentru prima data în județul nostru, anul trecut petrecând aici un concediu incognito, alături de familie. ”Înainte de a alege județul dumneavoastră, am citit foarte multe despre Maramureș, iar acum sunt convins că este o parte foarte frumoasă a României. Anul trecut am vizitat și Baia Mare și am remarcat multe lucrări de infrastructură aflate în execuție, lucrări care acum sunt finalizate. Aveți un loc minunat aici și sunt mulți oameni de afaceri polonezi care dezvoltă afaceri în județul Maramureș”, a arătat E.S. Marcin Wilczek, care a subliniat faptul că marea problemă a investitorilor este de a găsi capitalul uman dispus să muncească. Ambasadorul Republicii Polone a subliniat faptul că a vizitat mai multe companii de sorginte poloneză și în Vatra Dornei, Arad dar și în alte zone ale României, iar principala lipsă este cea a forței de muncă autohtone.
Cătălin Cherecheș: ”Municipalitatea a regândit tot ce înseamnă învățământ profesional, urmând să fie înființată o școală cu 3.000 de elevi”
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a arătat că municipalitatea a regândit tot ce înseamnă învățământ profesional, zone de ateliere, educație, zone de locuit pentru elevi. ”Odată accesate fondurile europene dorim să înființăm o școală cu 3.000 de elevi. Este un proiect de 12 milioane de euro, majoritatea banilor urmând să fie folosiți pentru retehnologizarea și dotarea atelierelor. Vom genera parteneriate cu societățile comerciale, cu firmele locale pentru ca elevii să fie angajați ulterior. Tot ceea ce înseamnă școli sau licee cu caracter profesional în Baia Mare le vom concentra acolo. În perioada 9 – 12 iunie vom avea o întâlnire cu mediul de afaceri pe trei segmente, întreprinzători mari, mijlocii și mici, pentru a vedea care sunt domeniile unde au nevoie de forță de muncă. Dacă acestea sunt planurile pentru prezent, în viitor dorim ca 30% din această școală să se axeze prin profilele sale pe meserii de viitor, pentru că asta dorim să aducem aici: business, tehnologie, industrie. Ca specific, dacă Clujul este un oraș universitar, Baia Mare dorește să devină un oraș profesional”, a arătat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
Gabriel Zetea: ”Școlile profesionale se reînființează și în orașele mici din Maramureș”
Președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea a precizat că dorința executivului forului județean este de a stopa migrația forței de muncă. ”Ne concentrăm pe investițiile în infrastructura de educație. Dacă maramureșenii care au plecat afară găsesc facilități de educație în statele în care s-au stabilit, iar copiii lor se vor integra în școlile respective, nu vor mai reveni în Maramureș. Pe lângă demersurile pe care Baia Mare le va face în structura de educație, orașele mai mici din împrejurimi își dezvoltă, de asemenea, școli profesionale în Seini, Șomcuta Mare, Tăuții Măgherăuș. Se reînființează, astfel, școlile profesionale care au lipsit în ultimii ani. A fost o politică greșită a Ministerului Educației, însă la presiunea autorităților locale acest neajuns va fi îndreptat”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Sebastian Lupuț: ”Au avut loc discuții și întâlniri cu mediul privat și cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș”
Prefectul județului Maramureș, Sebastian Lupuț a arătat că instituția pe care o coordonează are evidența privind necesarul forței de muncă la nivelul județului, iar în acest sens au avut loc discuții și întâlniri cu mediul privat și cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în vederea înființării unor clase profesionale cerute de angajatori, iar aici vor fi cuprinși atât elevi din mediile defavorizate: case de copii, centre de plasament, dar și comunitatea romă. ”Li se va asigura școlarizarea, un loc de muncă, iar în cazul celor care au probleme cu locuințele se va avea în vedere înființarea unui centru de tranzit. Acestea sunt doar câteva exemple prin care încercăm să îi determinăm pe investitorii mari din Maramureș să investească în învățământ, atât în cel profesional, cât și liceal și universitar, pentru a asigura tot necesarul de forță de muncă solicitat de agenții economici”, a arătat Sebastian Lupuț.
Excelența Sa Marcin Wilczek s-a declarat încântat de Piața Cetății
Excelența Sa Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone în Romania a arătat că și în țara sa natală există problema migrației populației, aproximativ un milion de polonezi fiind, astăzi, în Marea Britanie, iar alți 200.000 se regăsesc în alte state. Polonia este în schimb căutată de locuitorii altor state care s-au stabilit acolo și muncesc în industria hotelieră, în agricultură sau în construcții.
Revenind la județul Maramureș, președintele Consiliului Județean a declarat că principala problemă a județului este infrastructura rutieră și legăturile rapide pe care Baia Mare ar trebui să le aibă cu vestul Europei și cu capitala București. ”În masterplanul național de transport, care este negociat cu Comisia Europeană, nu există drumuri rapidă sau autostrăzi care să treacă prin Maramureș. Consiliul Județean încearcă să investească în reabilitarea drumurilor județene, iar fondurile din acest mandat vor fi canalizate în mare parte în această direcție. Dacă în 27 de ani, în Maramureș au fost reabilitați doar 50 de km de drum județean, în următoarea perioadă se semnează contracte de finanțare pentru 200 – 220 de km de drum. Totodată, am început în acest an un studiu amplu în întreg județul, o strategie investiționale finanțată de Consiliu Județean, document care va fi pus la dispoziția fiecărui investitor care dorește să vină în Maramureș și a fiecărei ambasade. Împreună cu primarii vom identifica în fiecare unitate teritorial-administrativă care terenuri sunt libere pentru investiții, cât de departe este infrastructura edilitară, gazul, curentul, apa, care este forța de muncă existentă în comunitatea respectivă și nivelul de educație al locuitorilor”, a precizat șeful administrației județene.
La final s-a amintit despre târgurile de turism din Europa la care Consiliul Județean Maramureș a participat din calitatea de invitat sau partener și despre dorința turiștilor străini de a vizita România și județul nostru, dat fiind faptul că, în ultimii doi ani de zile, se caută locuri apropiate, unde să se poată ajunge cu mașina.
Înainte de a părăsi Baia Mare, ambasadorul Poloniei a făcut o vizită în Piața Cetății, declarându-se încântat de toate frumusețile acestor locuri.